Solidaritate

Nu știu de unde să încep textul acesta ce, cu umilință, este un fel de omagiu adus poporului japonez la o lună după devastatoarea catastrofă care i-a lovit acum o lună.

Aș putea, de exemplu, să încep să vorbesc de la voluntarii de la Fukushima, care se luptă pe viață și pe moarte cu puterea atomului. Sigur, unii vor evidenția că sunt plătiți regește, ceea ce ar fi și adevărat, însă japonezii sunt niște oameni calculați și știu că banii nu-ți folosesc la nimic atunci când ești mort.

Sau aș putea începe cu invitația de a urmări aceste fotografii care m-au mișcat indescriptibil de mult. Atâta de multă solidaritate nu credeam că există în cadrul speciei noastre.

De acolo am rămas cu niște întrebări imposibile:

  • Cum adică unii au strâns pozele ude din casele distruse și le-au trimis într-un loc unde o armată de voluntari le curăță și le repară (cât se poate) pentru a le fi înapoiate oamenilor?
  • Cum să nu se rupă ceva uman în tine când vezi că diverse bunuri au fost recuperate din calamitate și stocate în cutii, astfel încât oamenii să-și poată recupera lucrurile? Voi vă dați seama ce-i acolo, din punct de vedere al verticalității? Cum poate să conceapă un barbar ca mine că acolo nu se fură?
  • Cum adică s-a organizat un târg de produse agricole provenite din zonele de lângă Fukushima? Păi dacă noi, de exemplu, nu suntem în stare să cumpărăm produse românești nici când sunt dincolo de suspiciunea radioactivității, pe ce treapăt a evoluției naționalist-culturale ne situăm?
  • Și cum vine asta? Preoții se roagă pentru morți, deși nu i-a plătit nimeni? Păi cine a mai pomenit așa o blasfemie la noi în România? Cum să se roage popa fără bani?
  • Cum să stea autoritățile cu capul plecat, umile, în fața oamenilor? Ce, japonezii au înțeles administrația pe dos? Cum, la ei nu șefii conduc, ci oamenii?

Privind acele imagini, atâta solidaritate, mă simt atât de barbar încât nu știu, sincer nu știu, cum pot să o compar cu ceva pentru a o descrie. E, probabil, cum se simțea și preotul Ovidiu izgonit din Roma la Pontvs Euxinvs (lângă Constanța de astăzi).

4 Comentarii

  1. joita lucian 14 aprilie 2011 la 20:37 - Raspunde

    S-a zbarlit pielea pe mine cand m-am uitat la poze…..

    • Robin Molnar 14 aprilie 2011 la 20:46 - Raspunde

      Imaginează-ți că eu m-am uitat de dimineață, la cafea…

  2. Dana 15 aprilie 2011 la 09:47 - Raspunde

    Ma uit la poze si raman fara cuvinte…cat despre ce ai spus tu,la noi in tara nu se concepe nimic din ce se intampla acolo din solidaritate.Citind despre ei nu ne putem simti decat niste niste barbari,cum bine ai spus

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.