Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
“Nu creștem noi, pentru că trebuie să ne creștem copiii.” — poate cea mai urata replica din tot articolul asta.
Desi promitea a fi un articol intr-adevar cu sens si substanta, crede-ma ca m-ai dezamagit profund prin aceasta replica.
A avea un copil = poate ca e cel mai frumos lucru de pe pamant, a creste, a te juca, a invata cu el . lucruri de nepretuit pe care doar daca le experimentezi le poti aprecia.
Da. sunt de acord ca poate prea mare importanta dam spatiului locativ in detrimentul bucuriilor spirituale, insa sa cantaresti mai mult egoismul decat propriul tau copil … mi se pare de neacceptat.
Dezamagitor.
Foarte bine, ai pescuit o idee controversată din articol. Nici nu e singura.
Teoretic, cred că ai dreptate, nu am copii, nu sunt în poziția de a-mi da cu părerea despre asta. Dar vreau să evidențiez altceva: „Nu creștem noi, pentru că trebuie să ne creștem copiii.” este, in extenso, “Nu creștem, pentru că nu avem bani.” care este o altă nuanță a “Nu creștem prin copiii noștri, pentru că nu avem bani să-i facem să crească ca oameni.”.
Înțelegi unde bat?
Traiul la limita posibilităților (să-mi iau cea mai scumpă mașină pe care mi-o permit, cel mai bun telefon, cea mai mare casă) vine cu exact prețul pe care l-am descris în articol. Știi cine plătește acel preț? 😉
Tu vezi egoism. Eu văd prostie. Câți părinți nu-și trimit copiii la înot/ teatru/ balet/ pictură/ clubul de electronică pentru că nu au bani, pentru că familia i-a învățat să aprecieze casa mai mare mai mult decât viața mai bună?
Era de aşteptat ca unul care a prins Iepoca, întreprinderile cu cluburi sportive pe lângă ele şi casele pionierilor, să ştie şi cum e treaba cu trimisul copilului undeva. Nu “îmi încurajez copilul să facă xxxxx” ci “îmi dau copilul la xxxxx”. Un cuvinţel de 3 litere care face diferenţa.
Asta însemnând că dotările clubului erau cele la care te puteai aştepta în “iepoca raţiilor şi cozilor”, adică deloc, iar antrenorul era şi el cetăţeanul tipic al “iepocii”, adică nu vedea realitatea decât filtrată prin sticla de Săniuţa. Iar în capul puştiului se spărgea tot, inclusiv sticla.
Poate că puştiul de atunci, ajuns la maturitate acum, nu prea e tentat să îi facă pe copiii lui să repete experienţa.
Te legi de o prostie irelevantă ca să construiești un nimic.