Trei zile de protest la Roşia Montană împotriva Fân Fest
Trei zile de protest la Roşia Montană împotriva Fân Fest
Sindicaliştii şi localnicii au ieșit în stradă în prima zi a festivalului pentru a arăta că doresc minerit și locuri de muncă
Roşia Montană, 12 august 2011 – Aproximativ 500 de membri ai Sindicatului „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană , cărora li s-au alăturat localnici împreună cu familiile au protestat astăzi împotriva organizatorilor festivalului Fân Fest care se desfăşoară în localitatea minieră.
Prin acțiunea lor, oamenii își manifestă dezacordul față de această manifestare care nu reprezintă comunitatea din localitatea minieră din Munții Apuseni și care are drept scop interzicerea mineritului în zonă și implicit pierderea locurilor de muncă.
“Am ieșit în stradă pentru a ne apăra locurile de muncă. Nu avem nimic cu cei care vin aici să se distreze și să ne cunoască cultura și tradițiile. Însă, Fân Fest este îndreptat împotriva mineritului și a celor din Roșia Montană, împotriva dreptului comunității de aici la un trai mai bun alături de familie. Nu vrem Fân Fest, vrem Ziua Minerului, o sărbătoare a tuturor roșienilor, unde îi invităm şi pe ei să vadă cum știu să petreacă minerii, o tradiție care vrem să dăinuie peste ani. Ne-am săturat ca alții să vină la noi să ne spună ce să facem. Vrem să ne hotărâm singuri viitorul, iar majoritatea ne dorim minerit”, afirmă Cristian Albu, președintele Sindicatului Viitorul Mineritului Roșia Montană.
Roșienii sunt oameni deschiși și primitori care se bucură de oaspeți. Îi rugăm însă pe toți cei care vin la Fân Fest să se limiteze la distracție, să viziteze obiectivele turistice, să ne cunoască mai bine, dar să se abțină de la comentarii împotriva proiectului minier și să ne respecte decizia de a munci și a ne câștiga cinstit pâinea, la noi acasă.
Oamenii au cântat Imnul Minerilor și Marșul lui Iancu în drumul lor de la Primărie spre Piața Roșiei Montane și le-au transmis tuturor celor pe care i-au întâlnit în cale că vor minerit.
Marșuri de protest împotriva Fân Fest și a celor care doresc să omoare mineritul la Roşia Montană vor avea loc pe toată durata festivalului.
Sindicatul Viitorul Mineritului Roşia Montană
tre sa iti arat imagini de la frumosul miting…numai sa revin acasa
Am primit și eu câteva.
Poate mitingul asta a fost unul adevarat nu ca alea organizare de ecologisti unde veneau 5-10 oameni. Am inteles ca aici au fost 400-500, de ce nu castiga majoritatea ?
Din pozele pe care le-am văzut. io zic că a fost pe bune.