Apropo de articolul cu Windows 8

Mi-am atras câteva antipatii că mi-am permis să-mi dau cu părerea (educated guess, anyway) și numai că nu mi s-a spus să cer codul să mă uit în el cât îs de prost. Era de așteptat. Ce nu era, în schimb, de așteptat, este – am aflat între timp – că serverele kernel.org au fost compromise și nimeni nu știe de ce.

Foarte pe scurt, kernel.org se ocupă de nucleul sistemelor de operare Linux, iar compromiterea serverelor s-a făcut într-o manieră calitativă atât de bună (12 August 2011), că aceasta n-a fost sesizată decât după șaisprezece zile. După aceasta, sistemele kernel.org au fost, vreme de aproape două luni (până în Octombrie 2011), oprite și refăcute de la zero.

Numai că cei de la kernel.org nu spun și nu vor să spună, de fapt, ce s-a întâmplat.

În mod firesc, logic, dacă ataci kernel.org, înseamnă că ai ceva planuri mărețe și deloc transparente cu kernel-ul de Linux. Mai ales dacă e și ceva organizație guvernamentală la mijloc și o legislație care nu-ți permite să spui că NSA te caută la măsele. Adică,  dacă era oricine altcineva în afară de NSA, cei de la kernel.org ar fi avut libertatea să o spună. Or, dacă n-au spus-o, mie mi se pare clar și indubitabil că numai o lege cum e cea din SUA îi putea ține sub tăcere*.

Pe de altă parte, cei de la kernel.org spun că nu s-a umblat la codul sursă, deci că sistemul este încă sigur.

Bun, și atunci de ce ar pune cineva la cale un atac atât de sofisticat pentru nimic? Ca să ce? Mistere, mistere…

* În SUA, nu ai voie să spui că NSA te caută la măsele, exact ca-n cazul Lavabit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.