Cluj IT Days 2015
Ca la orice eveniment pluridisciplinar și multi-tehnologic, unele prezentări au fost de interes pentru mine, altele nu, unele au fost mai interactive, altele mai statice…
Cel mai important, însă, este faptul că:
- Am avut acces la tehnologii la care, altfel, nu aș fi avut acces.
- Am avut acces la câteva idei pe care, altfel, le-aș fi aflat pe banii mei, după luni sau ani de muncă, mai ales legat de procesarea unui număr mare de mesaje pe secundă folosind Microsoft Azure, ori despre cum se automatizează o casă inteligentă sau am aflat că generația mea, generația Y, are doar 39% șanse să schimbe lumea, în timp ce noua generație, generația Z, are 60% șanse să schimbe lumea sau, mai important pentru mine, ce probleme poți întâlni la testarea automată și la testarea de performanță și, mai ales, de ce…
- În mod deosebit, mi s-a părut grozav de utilă prezentarea ținută de Peter Lawrey despre Low Latency in Java 8. De mulți ani n-am mai întâlnit pe nimeni care să se ocupe de bytecode la un asemenea nivel. Practic, omul te învață acum să faci ceea ce programatorii anilor dintâi făceau des: având memoria mică și cicluri de CPU puține, aceștia își optimizau la sânge codul. Dacă ți se pare că acum nu avem nevoie de asta, înseamnă că este musai să participi la o prezentare ținută de Peter Lawrey, ca să înțelegi ceea ce acum nu înțelegi. Grozavă prezentare, ținută de un hacker în sensul arhaic al cuvântului.
- M-am jucat cu Oculus Rift2, cu un alt headset de realitate virtuală de la HTC, îmi scapă acum modelul, iar jocul extrem de detaliat era făcut de Exosyphen Studios (mă joc Fallout 4, un joc foarte detaliat, dar ce au făcut oamenii ăștia era și mai detaliat!), am băut cafea făcută de un robot pe nume Baxter, m-am jucat cu Vector Watch, m-am jucat cu diverse dispozitive cu Windows 10, de la Lenovo și nu numai, m-am holbat la imprimante 3D și am învățat cum se programează unele…
- Deși a fost obositor și zgomotos, a meritat să particip la Cluj IT Days. Am trăit experiențe noi, am încercat chestii noi, am intrat în contact cu tehnologii noi, a fost inedit.
Lasa un raspuns