Cum văd eu învăţământul superior

Zoso scrie că învăţământul superior trebui să fie cu plată, fiind opţional. Parţial corect. Vă rog să citiţi articolul lui după care să reveniţi şi pentru contra-argumentaţia mea.

Am avut multe tangenţe cu universităţi diverse, nu neaparat ca instituţii ci cu persoane din cadrul lor. De aici am tras concluzia că ele sunt adevărate vaci de muls. Să detaliez, că e important.

1. Ierarhia

Cine crede că univerităţile sunt conduse de oameni puşi acolo după meritele educaţionale să se oprească din citit aici. Alte criterii sunt folosite pentru a obţine posturi cheie, criterii împrumutate din politcă. Ca să acceadă la poziţii mai înalte cadrele au nevoie de activitate de cercetare, conform reglementărilor Ministerului. Numai că o mare parte din cercetarea şi aşa puţină este făcută de ciurucuri, adică ăia de iau salarile cele mai mici. Care după o vreme pleacă în mediul privat.

Universităţile sunt pur şi simplu nişte vaci de muls. Punct. Să zicem că Ion este doctorand, asistent pe undeva la o catedră de inginerie in domeniul exploatării petroliere. Şi reuşeşte să obţină un grant de cercetare pentru o tehnică modernă de extragere, grant în valoare de 100,000 de euro, pe trei ani.

Ca să poţi, ca asistent, preparator, etc (orice în afară de profesor universitar) să faci proiectul respectiv, ai nevoie de acordul universităţii, care se dă cam aşa:

– Cât e grantul?

– 100,000 de euro.

– No bun. Mergi la rector.

[La rector]

– Bună ziua. Sunt Gogu Ion. Am obţinut acceptul pentru un grant…

– Da, se face. Mă treci pe mine în echipă şi-mi dai 15,000 de euro.

– Da, să trăiţi.

– Cine e coordonator?

– Xulescu.

– Să treci pe la el să vorbeşti să te coordoneze. [Adică să vă înţelegeţi la bani.]

– Da, să trăiţi.

[La Xulescu în birou.]

– Să trăiţi. Ştiţi, am un grant.

– Ce proiect?

– Exploatarea curbilinie de mare adâncime a petroluluui de tip [dracu – lacu] în cadrul unei pungi subacvatice …

– E complica. Nu prea am timp. Rectorul ce zice?

– Să vorbesc cu Dvs. să mă coordonaţi.

– Bine mă, te ajut. Dar nu pot singur. Trebuie să vorbeşti şi cu Ygreculescu să ne ajute.

– Desigur.

– No bun. 10,000 de euro. Pentru mine.

– Am înţeles.

[La Ygreculescu în birou.]

– Şă trăiţi. Ştiţi…

– Da, m-a sunat Xulescu. 10,000 de euro. Şi vezi că la ajutoarele mele le dai minim 1,500 de căciulă. Asta ca să nu avem discuţii.

– Am înţeles.

Aşa se obţine grantul. După care vine partea interesantă. Omul face singur lucrarea, că deh, aşa e scenariul. Nefiind un cadru “plin” nu are anumite drepturi. De aceea pe lucrare vor fi trecute numele:

Autori:

  • Rectorul.
  • Xulescu.
  • Ygreculescu.
  • Gogu Ion.

Şi nu, nu e vorba doar de bani ci şi de cercetarea ştiinţifică, necesară accederii la o treaptă superioară. Dar ăia trei, plinii, nu fac absolut nimic. După ce se termină grantul, în trei ani să zicem, cel ce face lucrarea sponsorizată cu 100,000 de euro se alege cu 20,000 poate chiar 30,000 de euro, restul fiind cheltuit pe chipamente, sminarii, cărţi şi alte materialenecesae bibiliografiei lucrării. Deci ne-opţionale. Teorecti se alege cu nişte bani, pe care, însă, nu îi poate lua. Pentru că universitatea nu are bani. Şi aşa ia doar o parte din ei. Să zicem 5000 de euro, în trei ani. Deci 5% din sumă. După asta trebuie să zică mersi că încă mai are un loc de muncă.

2. Circuitul banilor în natură

Universitatea primeşte bani de la stat, pentru fiecare studet, indiferent dacă este la cu taxă sau nu, chiar dacă facultatea este facultativă (de aici şi denumirea). Cei care sunt la cu taxă plătesc şi ei o sumă de bani. Dacă ai mulţi studenţi pe locurile cu taxă, faci nişte bani.

Apoi orice universitate primeşte nişte granturi (e complicat să descriu mafia de la Bucureşti în acest domeniu). Ăia sunt nişte bani care se plătesc cu chitanţă de către ăla de n-avea de lucru şi s-a apucat de cercetare către nişte unii care cică au activitate, drepturi, etc.

Apoi mai sunt:

  • absenţele la laboratoare, între 15 şi 30 de lei pe bucată de laborator lipsă.
  • eliberarea unor acte. Deşi ai muncit pentru ele tot trebuie să plăteşti.

Per total, o universitate are cel puţin bugetul unei fabrici medii, cu 1000 – 2000 de angajaţi. Deci are bani. Dar să vedeţi cum se împart: în tabere. Rectorul, fiind cel mai influent, ia mult. Are cheltuili mari către:

  • partidul de îl ţine în funcţie
  • cei ce îl ţin în funcţie din cadrul senatului universităţii
  • Minister. Nu e nimic şocant aici. Mulţi rectori sunt ţinuţi în funcţii de către nişte unii prin mecanismul simplu: ori e el ori nu mai e acreditare, deci nici salarii, nici bani, nici nimic.

Apoi restul: decanii, profesorii, etc. Plus că primesc tot felul de “bonusuri” de la mediul de afaceri sau societatea civilă: servicii, influenţă, chestii.

3. Studentul

Ăsta este oaia neagră. N-are nicun drept. Cine a citit contractul de şcolarizare (document încheiat conform legilor în vigoare) se sparge de râs. Ai dreptul să foloseşti univeristatea în scopul de a învăţa, iar ea se obligă să-ţi furnizeze, în calitate de beneficiar, servicii de calitate.

Dar cum defineşti calitatea? Că aici aparenţele înşeală. De exemplu eu am terminat la Petroşani, o universitate mică şi săracă (să fim serioşi, banii merg în centrele mari). Am repetat anul doi. Pe merit. Aşa că m-am angajat ca necalificat iar apoi ca şi paznic de noapte. Altceva n-am găsit. Dacă vă imaginaţi că un inginer în Petroşani câştigă mai mult de 1000 de lei la privat… [Poate îmi spune şi mie cineva cum îmi iau eu casă de banii ăştia!]

Am trecut de la fără taxă la cu taxă. 250 de euro plus ceva comisioane. Am fost singurul român care a cumpărat euro în perioada aia, la 41,600 (2003 – 2004). Salariul meu era de 200 de lei. Mă rog, ca necalificat am luat mai puţin (173 de lei per total în trei luni lucrate la un social-democat). Nu spun cât de greu mi-a fost cu taxa aia nenorocită. Practic, am lucrat pentru facultate.

Atunci am prins ciudă pe sistem. Eu, băiat deştept, repet anul şi plătesc de mă omor, iar alţii, la alte universităţi, nu. Păi de ce? Aşa că m-am pus cu burta pe carte. Dar rău de tot, nu aşa. Chiar glumeam cu unii asistenţi:

– Robi, de când ai dat la lopată te-ai hotărât că-şi place cartea.

– Nu, m-am hotărât să învăţ de toţi banii.

Şi aşa a fost. Colegii pot atesta că aveam cea mai mare activitate la cursuri şi laboratoare. Şi asta mi-a prins bine. Când am lucrat la Universitatea Ulster din Irlanda de Nord nu am avut nicio problemă cu nimeni de acolo. Vorbeam aceeaşi limbă din inginerie. Ştiam aceleaşi chestii. Gândeam la fel.

Or, aici aparenţele înşeală. În românia mă întreabă angajatorii unde am terminat şi când află strâmă din nas, de parcă aici nu s-ar face şcoală. Şi mi-e ciudă de mor, că se face. La naiba, cred că am peste 30  – 50 de kilograme de cursuri scrise şi rescrie (la matematică scriam o formulă pe câte 20 de pagini până  o scriam din reflex) pe coli A4, pe ambele feţe. Cursuri citite şi asimilate (bine, nu la perfecţie, dar mai ştiu ce am citit). În Timişoara cunoscusem nişte băieţi. Tot automatişti. Mai tineri, doar anul trei. Erau bâtă cu ochi, dar no, aveau aere că deh, io am terminat în Papua – Noua Guinee, nu ca ei, la Vest.

Şi asta se întâmplă peste tot. Şi mi-e ciudă de mor. Pentru că am învăţat. Şi unii ingineri care lucrează la companii precum Siemens, Microsoft, Dell şi alte cele, care au făcut facultatea aici în Jalea Viului, pot atesta că dacă vrei să înveţi poţi. Important este să vrei.

4. Părerea mea

Cred că sistemul de trecere de la cu taxă la fără şi invers este bun şi trebuie păstrat. Taxa nu trebuie crescută. Cei care au bani nu vor avea probleme să o plătească, iar cei care sunt săraci şi au probleme…

Caz real. Un coleg, băiat sărac din Abrud (Jud. Alba, un fel de Roşia Montană) a trebuit să abandoneze şcoala în anul trei pentru că nu avea bani de taxă. Şi nu pentru că era prost, ci pentru că era sărac. Atât de sărac încât lucra pe 3 milioane de dimineaţa de la 6 la 23 noaptea, în construcţii. Pentru că nu avea ce mânca. Bursa socială era o mizerie (este şi acum). Deci nu avea şanse.

Deci taxa să se menţină sau să scadă. Cine crede că taxa mare are un rol social, de stimulare a învăţăturii, se înşeală. Are doar rol economic. Taxa, cum e acum, e bună, e OK, digerabilă. Nu e nici moca (deci cu rol anti-social) dar nici mare (bine, 5000 de lei pe an e deja o aberaţie). Deci e echilibrată.

Legat de cadrele didactice. Cred că am fost bincuvântat să am majoritatea profesorilor pasionaţi de ceea ce predau. Ţin să exemplific, ca şi mod de mulţumire:

Domnul Pop Emil, de exemplu, m-a învăţat cum e cu sistemele. De fiecare dată când scriu pe blog despre un sistem (educaţie, sănătate, justiţie, economie, informatică) să ştiţi că aşa de bine a predat dumnealui încât am reuşit să aplic materia. Şi Teoria Sistemelor este o materie grea şi lată!

Domnul Pătrăşcoiu Nicolae. Dumnealui e cu achiziţii de date, modelare şi simulare, nişte materii frumoase şi nu foarte grele (exceptând modelarea, care e greoaie rău, cu greu am luat 7). În practică se aplică când vrei să aflii ceva despre un sistem, sau când încerci să înţelegi un sistem (deci îi cauţi modelul) pentru a rezolva o problemă (simularea apoi implementarea, în caz că simularea idică bine). Foarte tare. Plus că spunea nişte glume de ingineri de râdea numai dânsul şi cu mine. Tot dânsul m-a coordonat atât la licenţă cât şi la disertaţie.

Domnul Poantă Aron. Electronică. Mi-a plăcut la nebunie materia. Prima dată mi-a dat 5. Asta m-a motivat să pun mâna serios pe carte. Dânsul este un dascăl de modă veche, cum nu prea mai găseşti. Un om excepţional, după părerea mea. Vorbeşte cu studenţii, e deschis, prietenos, etc. Dar la note te arde, dacă nu ştii. Nu puţini aveau restanţe la domnia sa.

Domnul Mândrescu Cornel. Automatică pură. Se ia un sistem şi se automatizează. Punct. Cele mai grele materii! Foarte mulţi aveau restanţe. Dacă nu ştiai te pica fără nicun regret. Nici nu clipea.

Partea interesantă este că la masterat s-au înscris şi colegi cu medii mici (nici eu nu stăteam chiar bine), nu doar cei cu note mari. Şi au învăţat binişor la masterat. Problema este că au învăţat în Petroşani, această groapă de gunoi a educaţiei româneşti. Aşa se consideră, pe nedrept. Cine ştie că la noi s-a inventat primul fluid (lichid) magnetic? Asta aşa, ca exemplu fugar. Sau cine ştie că la noi s-a făcut cel mai modern invertizor, cu cel mai puternic microcontroller de lume (un Texas Instruments) folosit la nişte hidroentrale (pentru automatişti: să vezi ce mişto trebuie să faci sincronizarea cu reţeaua naţională care nu are 50Hz! Nici măcar nu e stabilă frecvenţa, variază. Or, la 10 MWh introduşi nesincronizaţi în grilă se pune problema: cât la sută din grila electrică naţională arzi. Asta ca să nu mai spun de precizia sincronizării şi de estimarea variaţiilor viitoare! O epopee.)?

4. Soluţia

  • Ăia de la Bucureşti să fure mai puţin. Pentru că peştele de la cap se împute. Dacă ăia ar vrea să facă reformă în bine ar putea-o face. Nu, nu ministrul. Ăla nu poate face nici pe dreq. Ăilalţi! Dar nu vor, pentru că merge şi aşa. Banul curge, treaba se face că merge. Ia să fie luate la puricat averile tuturor celor ce au lucar sau lucrează în Minister, din 1990 încoace. Să vedeţi acolo ştabi.
  • Curăţenie în sistem. Examene de admitere, de licenţă şi în sesiuni date cu comisii, ca la bac. Şi cu pază, evident. În fond, pentru că noi folosim programa europeană, învăţăm aceleaşi chestii. Şi automatiştii din Petroşani şi cei din Cluj sau Timişoara. La final trebuie să ştim aceeaşi materie.
  • Nu cred că trecerea la plată pentru toţi studenţii este o soluţie. Din contră. Atunci se va fura mai mult. Vor fi cumpărare computere Pentium II la preţ de server Quad Core. Se vor semna şi mai multe contracte de-a-mpulea. Va fi mai rău.

Soluţii ar mai fi. Însă n-are cine să le aplice. Pentru că interesul celor ce au frâiele educaţiei este să facă bani, nu oameni bine pregătiţi şi capabili. Faptul că sistemul de educaţie scade încet se datorează doar faptului că încă mai sunt profesori pasionaţi. Dar sunt puţini şi, din ce am văzut eu, în centrele universitare mici.

4 Comentarii

  1. Ana 30 iunie 2009 la 00:15 - Raspunde

    Cat de cunoscut imi suna, mai ales punctul 1. Si aia cu multe taxe pentru eliberare de orice fel de hartii. Eu mi-am pus mainile in cap cand am aflat cat ma costa programa scolara la o materie ca sa pot sa dovedesc ca am facut acolo anumite chestii.

    Insa multi studenti nu au ce cauta la o facultate. Nu ii duce creierul sau nu ii intereseaza sa invete ceva si vor doar diploma. Si astia sunt peste 90% din studenti. De un examen de admitere serios probabil ca n-ar trece cat sa formeze o grupa la unele specializari.

    • Robin Molnar 30 iunie 2009 la 08:10 - Raspunde

      😆 Problema nu este admiterea. Probabil ar trece. Delăsarea se instalează după. 😆

  2. vopsele 30 iunie 2009 la 06:49 - Raspunde

    Dezbatem noi problema dar nimeni nu asculta. Si asa va ramane invatamantul inca 10-20 ani de acum incolo 🙁

    • Robin Molnar 30 iunie 2009 la 08:11 - Raspunde

      😆 Poate da. Poate nu. Dar avem dreptul să dezbatem. 😉

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.