Mi-am reparat iPhone-ul 3G

Sâmbătă l-am stricat. Întrucât era jailbreak-uit, i-am dat să-și actualizeze Cydia, platforma de management alternativ al aplicațiilor, niște chestii și, probabil din cauza calității WiFi-ului de la router, unele pachete n-au putut fi donwnloadate, generând erori, așa că, la final n-am avut de ales și le-am dat “Forcibly Remove”.

După aceea, telefonul și-a dat singur reboot, iar când a pornit, toate iconițele erau goale, albe, seci. Așa că am mai încercat un update, de data asta la toată aplicația Cydia, a mers, am făcut update și la pluginurile de Springboard, interfața meniului, a mers, așa că i-am dat reboot.

După un sfert de oră de așteptare, mă prind că “oblojii” ceva, fiindcă telefonul o ținea din reboot în reboot, crăpând fix când să se inițializeze interfața Springboard. Vă dați seama, eram terminat psihic precum Adrian Năstase la alegerile din 2004…

După o oră de căutări pe net, aflu că ceea ce îmi trebuia mie ca să pot să-l repar era să intru nu în “Safe Mode” ci în modul de lucru numit “Download Firmware Update – DFU”, respectiv după încă o oră aflu și cum se face sta, pentru că este o combinație specifică în funcție de versiunea de iOS instalată pe telefon…

Ei, cu chin, cu vai, reușesc să pornesc telefonul în modul de lucru special, dar mai departe nu puteam trece întrucât, pentru a-i reinstala sistemul de operare, trebuia să-l conectez la un computer cu iTunes pornit, ceea ce nu prea se putea, fiindcă desktopul era pe butuci (cel puțin pe el am văzut că-l vede iTunes și vrea să-l actualizeze), netbook-ul Asus VX6 putea suporta upgrade-ul de firmware de pe telefon, fiindcă are un port USB (pe stânga) cu alimentare, bun pentru telefoane și altele, dar când porneam telefonul în DFU nu știu ce se întâmpla că-mi dădea Windows 7 Home Premium x86 eroare cu ecran albastru și se ducea lumii de suflet cu mesajul: “No More IRP stack locations”, cu Mup.sys arzând în flăcări…

Pe jucăria de Acer de la TLH, de pe care scriu aceste rânduri, n-aveam unde conecta iPhone-ul fără să trebuiască să aleg ce port USB să-mi ard, așa că o las baltă, și mă duc până la muncă, fiindcă Elitebook-ul are și un advanced docking station (un dispozitiv specific laptopurilor care adaugă suport pentru mai multe porturi) de pe care puteam lucra comod. Vă dați seama, Sâmbăta perfectă era să merg la birou. Și nici măcar nu eram singur, că mai era un tip de la suport rătăcit pe acolo. În fine, să revin…

No, mă duc la muncă, cu iTunesc downlodez cei 322 de MB de iOS 4.2.1 și m-apuc să mă joc cu telefonul, încercând să-l repar și să-l aduc în modul DFU. Îl actualizez, pornește, merge OK, și ce-mi zic?

– Bă, dacă tot sunt aici, ia să mi-l jaibreak-uiesc singur, să mai fac economie vreo 100 – 200 de lei.

Cică acum e legal să faci asta. că o faci pe barba ta.

Așa că iau redsn0w, aplicația care face asta, iau fișierul de firmware, ceva fișier de 322 de MB cu extensia IPW, specific telefonului și sistemului de operare iOS 4.2.1, mă chinui să repornesc telefonul în modul DFU și, până la urmă, încerc să citesc instrucțiunile de pe ecran, că redsn0w spunea exact ce trebuie să apeși, ideea e că trebuie să citești repede și să încerci de câteva ori.

Până la urmă, mă prind de fază: când pornește telefonul, boot loader-ul citește care sunt butoanele apăsate și lansează în execuție kernel-ul cu anumiți parametri. Apoi, când se încarcă stage 2-ul de iOS Linux (iOS este totuși, un Linux), dacă vede că este apăsată o anumită combinație de taste, se lansează în execuție un anumit initrd specific pentru modul DFU.

În fine, ceea ce vreau să precizez este că s-ar putea să greșesc, întrucât n-am studiat mai serios problema iOS, iar afirmațiile mele se bazează strict pe observații, nicidecum pe o documentare prealabilă.

Apoi, ca să vedeți mintea de inginer, s-ar putea ca observațiile mele să fie corecte din punct de vedere tehnic, dar cu certitudine sunt complet inutile în context, ca în banc. Dar să revin.

Deci, după ce am instalat iOS 4.2.1 în locul lui iOS 4.1, am jaibreak-uit telefonul. Nu l-am și decodat, întrucât am văzut că-mi merge pe Vodafone, deci nu-i stress. În schimb, i-am pus opțiunile de multitasking, respectiv îmbunătățire a bateriei.

Cu greu, l-am pornit în modul DFU, a făcut redsn0w ceva (e plictisitor și irelevant să spun că s-a conectat la el, l-a reconfigurat etc) pe acolo, și la final telefonul merge brici.

Mai puțin că moare cam des interfața specifică iPhone-ului (Springboard), cea cu butoanele colorate. Dar durata de viață a bateriei a crescut cam cu 50%. iar opțiunea de multitasking (real, nu vax albina) e bună.

De fapt, nu folosesc soft piratat pentru iPhone, dar la jailbreak ai opțiunea de a-ți instala, prin Cydia (program care se instalează automat la jailbreak), opțiunea SBSetting (Springboard Settings) astfel încât, cu un swipe pe bara de sus (status) îți apare un meniu ce-ți permite foarte facil să pornești sau să oprești servicii, fără să mai intri în setări, că de fapt asta îmi trebuia mie musai!

Ca atare, per ansamblu, după jailbreak și după toată faza, am pierdut:

  • toate contactele, muzica, fotografiile de pe telefon, tot;
  • timp mult și mi-a bâțâit un pic fundul că se duce telefonul;
  • o jumătate de week-end leșinat…
  • un pic de nervi, că Springboard-ul mai moare când nu e cazul.

Dar am câștigat:

  • cu 50% mai multă baterie;
  • iOS actualizat;
  • o nouă experiență de utilizare a telefonului;
  • multitasking real pe telefon;
  • am SBSettings funcțional (cel mai bun feature opțional de la jailbreak);
  • mai multă memorie RAM, ceea ce e dubios. Înainte, pe iOS 4.1, chiar și când închideam aplicații, memoria rămânea ocupată și trebuia ca, la trei zile, să rebootez telefonul, fiindcă nu mi se curăța memoria și nu mai puteam porni aplicații. Acum, se pare, nu mai este nevoie de asta. Sau, cel puțin, nu atât de des.

În fine, n-aș vrea să repet experiența, sincer să fiu. Că mi-a crescut tensiunea, în timp ce, de exemplu, puteam, face altceva mai bun, cum ar fi să dorm. Sau credeți că m-am învățat minte?

24 Comentarii

  1. Mircea C. 30 ianuarie 2012 la 13:08 - Raspunde

    1. Nu-s foarte sigur, vorbesc din memorie, dar orice dispozitiv care se incarca pe usb trebuie sa testeze daca poate sa traga 100mA sau 500mA din port. Esti sigur ca arzi portul cu iCrap-ul ?

    2. Daca aveai ceva cu WinMobile te-ai fi putut conecta la net prin USB si ActiveSync. Da’ ce drac nu-ti rezolvi cu wireless-u ala de trebe sa te duci pana la munca sa descarci ceva ?! Tot e bine ca mai faci miscare si mai slabesti (“vocea constiintei” – ma bantuie spiritul lui Todor). Vezi sa nu mai fie vreun vecin pe acelasi canal ca ala strica meciu. Uita-te cu laptopul folosind ceva gen NetStumbler pe ce canale se emite si tine cont ca spectrul imprastiat inseamna inca 2 canale semiocupate in sus si in jos (daca gasesti vecin pe 5, apai nu pune tu pe 4 sau 6 ca e prea aproape, pune pe 1,2 sau 8-13).

    3. Nu esti singurul care pierde chestii utile pe telefon. M-am apucat plin de entuziasm sa-mi instalez Android pe HTC, si am nimerit tutorialul gresit (ala in care ti se spune ca ti se sterge Windows-ul abia pe la 1834-lea comentariu). Am pierdut toate punctele GPS culese intr-un an jumate de umblat (izvoare, refugii, varfuri, intersectii, stane) tot tot, pt ca erau stocate in Program Files. Blestemeeeeeee ! Noroc ca track-urile le-am inregistrat separat.

    • Robin Molnar 30 ianuarie 2012 la 22:51 - Raspunde

      1. S-ar putea să întrebe. Logic ar fi să întrebe. Totuși…
      2. Nu e vorbba de WiFi, că l-am făcut, pur și simplu, problema era de HW. 🙁

    • Mihai Todor 31 ianuarie 2012 la 01:04 - Raspunde

      Măi Mircea, da’ poți să-mi spui Mihai, că nu-i cazul de asemenea formalități 😉

  2. joita lucian 30 ianuarie 2012 la 16:26 - Raspunde

    eu nu pot sa fi decat de-acord cu tine ca am cititi juma de articol si m-am lasat pagubas….esti nebun Robin!

  3. Dorin 30 ianuarie 2012 la 20:02 - Raspunde

    omg! Trist sa vad ca inca se mai chinuie lumea cu JB-ul. Mai ales ca nu ai nevoie de unlock (din cate inteles). Acela e singurui motiv care il vad pentru a mai face in continuare JB. ma rog… unora le place sa-si complice existenta :))

    • Robin Molnar 30 ianuarie 2012 la 23:05 - Raspunde

      Mie îmi trebuie grav SBSettings. Da, jailbreak-uiesc pentru el. =))

  4. Mihai Todor 31 ianuarie 2012 la 01:02 - Raspunde

    Tu chiar ții Windows 7 Home Premiul x86 pe racheta aia de laptop? Nu ți-e milă de el să-l chinui cu un sistem de operare pe 32 de biți?

    Legat de aventura ta cu telefonul, ce să zic, seamănă cu experiența mea cu WordPress-ul 😀

    • Robin Molnar 02 februarie 2012 la 07:59 - Raspunde

      Dude, netbook-ul Lamborghini VX6 n-are “decât” dublu față de restul la RAM: 2 GB.

  5. puiu 01 februarie 2012 la 21:07 - Raspunde

    Nici nu ştiu cu ce să încep. Cum adică, ai dat bani pentru jailbreak pentru 3G? Stai numai puţin =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Apoi, foloseşte-te cu încredere de http://www.idevice.ro Are tutoriale, tabel jailbreak, tot ce-ţi trebuie ca să rămâi cu bani în buzunar. Stai oleacă
    =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Apoi, de ce nu întrebi unul care postează de vreo 2 ani chestii despre 3G? Adică eu, doar că între timp am trecut la 3Gs. Treci dacă poţi, ios 5 e genial.
    Multitaskingul pe 3G nu-i nativ, aşa că îţi crapă springboardul din cauza asta. Dă-l afară, vezi că e un tweak în cydia care face asta.
    Of, cum nu trec pe-aici, cum faci trăznăi……

    • Robin Molnar 02 februarie 2012 la 08:32 - Raspunde

      Frate-mio Rolly o dat bani. Mulți, că la Petroșani nu prea se găsesc telefoane de-astea. =))

      iOS 5 pe 3G? O_O

      • puiu 02 februarie 2012 la 09:24 - Raspunde

        Nu nene, ţi-am zis ca pe 3Gs-ul meu am ios 5.
        Să înţeleg că te coafat tot în Petroşani, aşa-i? 😛

  6. puiu 01 februarie 2012 la 21:13 - Raspunde

    A, şi contactele mută-le din itunes pe google contacts şi nu le vei mai pierde vreodată. în ios 5 băiatu are icloud şi imessage şi sincronizare wifi cu itunes şi update ios direct din dispozitiv. Şi bara de notificari.

  7. iancu 24 noiembrie 2013 la 15:42 - Raspunde

    am resetat ipfone 3g si nu mai porneste ce sa fac?

    • Robin Molnar 25 noiembrie 2013 la 07:21 - Raspunde

      Pornește-l în Safe Mode. În funcție de OS, caută instrucțiuni pe net.

  8. Puiu 25 noiembrie 2013 la 12:07 - Raspunde

    Iancu, am lasat intr-un comentariu precedent un link. ”Mergi” acolo, exista deja scris tot ce trebuie sa stii. Eu iti spun doar sa scapi de 3G.

  9. Hackerul unu 25 octombrie 2015 la 22:47 - Raspunde

    Salut,io lucrez la un isp teleson poate ai auzit de el,in fine treaba mea e sa bag programe posturi tv si reclame de la 8 la 10 seara,as vrea sa stiu ce router e bun la tara sa prind posturile tv gratuite ? Am un tv mai vechi mi la donat cineva merge dar cred ca numa e abonament.Colegii mei nu vor sa imi zica un model anume de router si eu la configurat ma pricep da nu stiu ce ar fi mai bun,si as vrea sa prinda retele wifi si sa il pot face sa emita la distanta mare, deci spunemi te rog un model bun si sa nu coste mai mult de 250 lei.Aia ma mai trimit cand are cineva probleme ca nu i merge televizorul si io il fac din asta mai fac 20 lei de la fiecare da o data o trebuit sa urc un deal la o baba si acolo aia prindea multe retele cred ca iti inchipui.Astept sa imi raspunzi la *********@yahoo.com As vrea sa i fac o farsa la o colega oana marcovici de la secretariat,cum o pot speria ? Astept idei mai ales ca ea mo pus sa fac 5 drumuri degeaba pana la sediu si alta cu fundu cat un scaun prietena ei Gabriela cand miam zis si io parerea mio zis ca is prost.Daca va credeti asa de buni ia faceti varza http://blue.teleson.ro/ daca nu puteti stati in banca voastra.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.