Viața la 5200 mAh
Mi-am luat la netbook-ul Acer Aspire One 532 câștigat de la TLH o baterie de 5200 de mAh (mili-Amperi oră), adică o baterie de 56 de wați (tensiunea fiind de 10,8 volți), baterie pe care am încercat-o ieri la maxim. Am ajuns în gara din Petroșani la ora 15 și m-am și suit în tren, fiindcă deși eram singurul care avea bilet la clasa întâi, riscam să nu mai prind loc. Dar să revin.
M-am urcat în tren, mi-am deschis laptopul și am continuat ceea ce, de fapt, am început de când am plecat din Cluj: prelucrarea unor poze vechi din Petroșani. Și când spun prelucrare, mă refer la toate activitățile necesare publicării lor într-o colecție de calitate din galeria foto: prelucrare digitală pentru detalii, redenumire, descriere, titlu…
Deci m-am pus pe laptop la ora 15 și am schimbat bateria aproximativ la ora 21, cu o jumătate de oră înainte de a ajunge în Cluj. Și mi se rupea complet că n-aveam priză, fiindcă aveam la laptop și bateria de 2200 mAh, cea originală, deci puteam sta pe net încă două ore și jumătate.
Însă ceea ce vreau să spun este că o baterie mare și lată la laptop înseamnă o viață mai lungă și mai bună pentru utilizator. Deci vă recomand să vă luați. Și nu numai că vă recomand, doar n-am scris articolul ca să mă laud, ci țin să vă spun că, pur și simplu, nu mai eram stresat deloc de nivelul bateriei, ceea ce m-a de-stresat complet. Așadar, aveți grijă de voi și de bateriile de la laptop. Și fiți fericiți!
interesant….am avut un acer aspire 3500 si mi-a furat bateria in tren…
Acum am un asus nou si ma tine cam 3 ore bateria daca nu il utilizez la maxim
Cum de ți-au furat numai bateria?
Ai grija cu acer-urile, mie mi s-a cam prajit sursa….fara sa-i fac nimic.
Încărcătorul?