Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
Mai sa fie… Nu mi-ar fi traznit prin cap ca acei stalpi au fost faramitati pentru a extrage otelul din ei… Ce vremuri… Ce oameni… La cati bani au scos de pe acel fier, comparativ cu munca prestata, sunt tentat sa cred ca puteau scoate mai mult prin munca cinstita. In fine, probabil e mai palpitant sa furi decat sa muncesti.
Legat de acel parau, nu inteleg ce s-a intamplat cu el… Eu nu l-am vazut niciodata curgand. A secat?
Legat de stâlpi, dacă vrei să vezi cum se distruge sistematic depunând mai mult efor la furt decât la muncă, uită-te la imaginea 28 de la foto-documentarul despre CSV Călan.
Mda…
Păcat că s-a ales praful de un loc atât de frumos. Sincer, nu știu cum a arătat acea parte a dealului în vremurile bune… pot doar să-mi imaginez cât de frumos trebuie să fi fost. Totuși sper că se va găsi cineva care să-și dea seama la timp de potențialul acelui loc fiindcă aș reveni mai cu drag în Petroșani :).
Se va reface, cândva.
OMG! In urma cu 10 ani, locuiam la Bradet. Pe cand colegii mei isi dadeau duhul urcand scarile catre facultate, eu si colega mea coboram intr-un picior treptele Bradetului napadite de iarba. Ce vremuri! Am negociat cu proprietarul o chirie rezonabila si am inchiriat o camera. Aveam acces la bucataria complexului si nu-l uit niciodata pe Ion, omul fara casa care ajuta cum putea angajatii si primea mancare si-un pat. Ne-am imprietenit cu el. Iarna ne dadeam cu sania lor pe dealuri, primavara faceam lungi plimbari si mai sus, in deal, de unde priveam Parangul, Valea. Mai tarziu, catre vara, infloreau margaretele pe platou si de atunci au ramas florile mele preferate. Acolo am invatat sa cant si la chitara, acolo am pierdut nopti intregi de rentz, printre ruinile din pozele tale. Indiferent cum ar arata, Bradetul va ramane un loc mare in sufletul meu.
Nu pot decât să-mi imaginez ce ai simțit când te-ai uitat la poze…
In 2012…..Drumul spre Bradet e aproape gata asfaltat si vor incepe lucrarile pentru construirea unei zone de agrement.
Sper să văd și eu cât mai curând.
Dupa parerea mea Bradetul este una dintre cele mai frumoase zone din Valea Jiului. Sper ca prin acest gest ,al autoritatilor de a reconstrui drumul ,lacul si cabana, Bradetul sa aiba
succesul de odinioara si sa nu mai aiba aceeasi soarta cruda ca inainte .
Acum, că Ridzi a fost reconfirmat, mai avem șanse.
Cand am terminat clasa a XII-a in 1987 ,dupa banchet ne am dus la Bradet sa bem bere cu colegii din clasa si cu fetele din clasa paralela de la preparare,ce fete,si era o nunta ca in povesti acolo de noapte,cum era obiceiul pe la noi si ne au cinstit nuntasii, apoi mergeam duminica la 11 la meciurule de rugby sau la meciurile echipei UMIROM,antrenor era Marin Petra si apoi bere la 1 litru pe terasa pina seara cu colegi studenti din alte parti ale tarii care stateau in camine.
Nu mai spun de 1 Mai-urile sarbatorite acolo cu parintii,iesirile la iarba verde in zona Bradet.
Ultima oara am fost la un revelion acolo si am fost cazati in camere in spatele complexului amenajate de dl. Terteci cel care administra locatia,paturile rau puse pe lazi de bere si prietenii din Cluj cu care eram nu le venea sa creda dar distractia care a urmat a facut sa uitam de aceste conditii de epoca de piatra.
Da, condițiile era un pic… rudimentare.