Cu tagul: sua

  Începe o nouă eră spațială

Boeing a anunțat că va folosi un fost hangar al NASA pentru a-și construi propriile vehicule spațiale ce, în viitor, vor duce astronauți spre Stația Spațială Internațională, ceea ce înseamnă că antrepriza privată va lua, de acum, o mare parte din hățurile transporturilor s

  Normalitate, dragostea mea…

În România, sunt unul dintre privilegiații care au și asigurare medicală privată. La o adică, ai pe ce să pui mâna, Doamne ferește. Practic, plătesc la două sisteme alternative de sănătate, ceea ce este un pic aiurea, fiindcă nu vreau să renunț la asigurarea privată…

  Ambasada SUA vs. primăria din Baia Mare

Nu știu voi ce părere aveți, dar când începem să primim sfaturi nesolicitate de la ambasadorii SUA, mie îmi crește tensiunea. A scris și Arhi despre asta, iar de când a început scandalul mă freacă și pe mine în dosul capului și mă oftică atitudinea diplomatului american.

  Coabitarea amoroasă e ilegală

În Florida, SUA, se pare că încă este în vigoare o lege care spune că este ilegală coabitarea amoroasă (concubinajul), pedeapsa fiind două luni de închisoare. OK, oricât de absurd ar părea, că este un pic absurd, sunt curios care au fost principiile care au stat la baza aceste

  Keystone XL

Proiectul internațional Keystone XL este ceea ce îndrăznesc să numesc a fi un templu al zeului profit, un altar al sfintei treimi a capitalismului exhaustiv în care domină profitul, puterea și consumul nebun de resurse.