N-am fumat nimic ilegal şi nici n-am consumat alcool, că doar plecam la drum. Nici nu ştiu dacă să vă povestesc asta sau nu, sunt într-o cumpănă delicată aici şi… mintal sunt sănătos tun, deşi asta n-ar fi atât de evident dacă veţi citi mai departe…

Sigur veţi crede că exagerez sau că le bag din top, poate e mai bine aşa. De fapt, nici nu ştiu cum e mai bine aşa că vă rog ca fiecare să decidă pentru el. Eu vă povestesc doar faza cu pricina şi legătura cu… dar mai bine citiţi în continuare.

M-am dus la Normandia. Mi-am lăsat bagajul în cală iar ghiozdanul pe scaun. Părea o călătorie normală. Ies să fumez. Intru înapoi şi văd o poşetă pe locul vecin. Mă bucur, evident. Vine şi ea. Nu, nu era o gazelă (gazela n-avea loc aşa că stătea pe culoar, drăguţă de să behăi cu tuse, nu altceva, şi prietenoasă, cu ochii de un căprui adânc, fermecător, dar divaghez…) dar nici Muma Păduriii nu era. Avea ochi frumoşi, era drăguţică, dar cu IQ-ul cam mic. În fine.

Băgător în seamă, cum mă ştiţi, am început să spun bancuri. Apoi, la vederea unui Opel Corsa gri, ce tocmai ne depăşise, am început să am o senzaţie ciudată, apăsătoare, care mă scărmănea în spatele capului. Vedeam, din spate, un autoturism gri cum se ciocneşte frontal de un alt autoturism, cu viteză extrem de mare, generând o senzaţie cruntă de tristeţe care, dealtfel, îmi şi tăia filmul viziunii, ca să zic aşa.

Ca să mă relaxez îmi spuneam bancuri în gând. Eu le spuneam, eu râdeam. Desigur, fără succes. Viziunea aia nenorocită nu îmi dădea pace. Aşa că, mai mult în glumă, o întreb pe domnişoara vecină:

– Ce spui, unde este blocajul?

– Care blocaj?

– Cel cu maşina gri?

– Sper să nu fie.

No, a naibii ciudăţenie, în accidentul de care vă vorbeam era o maşină gri. Lucru care m-a speriat îngrozitor astfel încât aproape m-am panicat. Concluziile le trage fiecare pentru el. În fine, nu cred că am făcut bine publicând acest articol. Dar nici dacă mă cenzuram nu mă simţeam mai bine.