Aproape că nici n-am putut să dorm, analizând implicațiile directivelor NKVD-ului pentru țările din Europa de Est. Și, sincer, mi se pare un miracol că încă mai suntem aici ca popor.

Da, OK, manele, prostie, hoți, necinste, lene, ălea. Dar prin ce a trecut țara asta este atât de crunt încât pe undeva cred că se poate ierta și tolera. Da, OK, România încă nu este o țară la locul ei. Dar să nu uităm că a fost decapitată sistematic de autoritate, responsabilitate și înțelepciune. Iar noi, acum încercăm să punem țara pe făgașul ei, întrucât generațiile dinaintea noastre erau deja infectate de bolșevism.

Și simplul fapt că nu stăm în copaci și că nu mâncăm de pe jos, mie îmi spune că un popor dârz este în stare să îndure și să treacă peste cele mai cumplite lucruri. E aproape ireal. Să treci prin acidul dezintegrării naționale și să supraviețuiești este, fără doar și poate, un miracol al istoriei. Unii au învins comunismul supraviețuindu-i. Noi, ca popor, am învins Rusia, al fel, supraviețuindu-i.

De aceea cred că viitorul României este unul mai luminos decât ar părea la prima vedere. Sunt atât de ferm convins de asta, încât îmi vine să alerg prin țară, cântând imnul de stat.

În fiecare zi sunt mândru că sunt român, dar astăzi sunt și mai mândru decât ieri și decât am fost vreodată. Hai România!