Timişoara – The Adventure Continues
Azi n-am fost pe net pentru că am venit înapoi la Timişoara, am fost la cumpărături şi de-abia acum vreo oră am reuşit să instalez mainframe-ul…
Ajung de dimineaţă la Normandia. Cu 20 de minute înainte de a veni autocarul. Beau o cafea că aveam ochii crăpaţi de somn. Vine autocarul. Intru printre ultimii, că nu-mi place să mă înghesui. Şoferul se uită la mine:
– Bună ziua. Am o rezervare de la Petroşani la Timişoara pe numele de Molnar.
– Unde aţi vrea să staţi?
– Pune-mă şi pe mine lângă o fată…
– Ok. Locul 15.
– Mulţumesc.
Şi plec să îmi ocup locul. Mă, îmi spun, e prea frumos ca să fie adevărat. Hai să pun botul să văd. Şi merg spre loc. Şi să nu vă spun ce bunăciune stătea lângă mine. Desigur, cred că m-a auzit vorbind cu şoferul, dar nu m-a interesat.
– E liber? [Logic că e liber, doar e locul meu. Dar trebuie să parg gheaţa cumva.]
– [E un pic intimidată.] Da.
Îmi dau vesta jos de pe mine şi o pun sus alături de ghiozdan acultând în continuare muzică la telefon (că la iPod nu mai aveam baterie). O simt privindu-mă curioasă dar îmi văd în continuare de treabă. Trec câteva momente penibile în care niciunul dintre noi nu spune nimic… Io aştept să plece autocarul.
După vreo două minute pleacă autocarul din staţie. Nu o privesc dar o simt agitată. După câteva minute de mers mă apucă interesul. Îmi scot căştile din urechi şi opresc muzica de pe telefon (apropo, nu mă uitaţi cu temele alea, că am una cu flori de zice lumea că îs ghei) dar fără a spune nimic câteva secude.
– Eşti cam agitată…
– Nu-mi place să merg cu autobzul…
– De ce n-ai luat trenul?
– Pfuai. Nu-mi place să merg cu trenul absolut deloc. Etc.
Şi încep să o studiez mai atent. Părea a fi olteancă cu numele de Elena. Genul ăla clasic de Elena, cu părul şateno – castaniu, ochii verzi, sânii mari, fundul mic, etc. Era frumoasă, ce mai. În timp ce povestim încep să observ tot felul de detalii despre ea. Avea o poşetă roşie de lac, cizme roşii de lac, o geacă elegantă din lână albă cu carouri negre, o bluză de culoare kaki închis dintr-un material sintetic, răspândită generos peste sânii ei mari acoperiţi de un sutien extrem de discret dintr-un material destul de elastic.
În timp ce ea-mi povestea despre una despre alta încercam cu greu să-mi ridic privirea dintre sânii ei care trepidau discret sub vibraţiile autocarului. Şi dacă nu-i priveam podoabele îi priveam buzele date cu un ruj discret şi cu un contur la fel de discret.
Aflu că e studentă la nişte ştiinţe economice în primul an. Nu pot să precizez unde, că e fată cuminte, cu prieten, etc… Povestim despre toate nimicurile, etc, într-un mod natural de parcă ne-am cunoaşte de ceva vreme. Ajungem la Haţeg şi facem pauză de ţigară. Fac un experiment şi mă retrag mai încolo decât restul fumătorilor. Apare şi ea lângă mine…
Hopaaa…
E de ceva. Că dacă nu era nu venea. Logic. Nu ştriu exact despre ce am povestit, cert este că am încercat să fiu cât mai imprsonal. Pentru că nu o mai puteam privi. Într-un anume fel frumuseţea ei mă orbea.
Oricum, tura asta mi-a plăcut să merg cu Normandia. Ea îmi amintea oarecum de două foste… Poate am să scriu mai mult când voi fi mai odihnit.




\”încercam cu greu să-mi ridic privirea dintre sânii ei care trepidau discret sub vibraţiile autocarului\”
Perversule! Iti meriti [url=www.robintel.ro/index.php/blog/fun/m-am-fcut-de-cacao.html]soarta[/url]! 😛 😆
😆 Nu sunt insensibil la nurii unei femei… 😆 Nu văd de ce m-aş jena de asta. 😆 Este ceva normal. 😆
ma, cum de numa\’ pe tine te pun in locuri asa de [b]bune[/b]? ca io tot numai langa oameni antipatici am loc (mai ales in tren)… 🙁
😆 Cere şi ţi se va da… 😆
frate da tu chiar ai talent! la scris bineanteles 😉
😀 Mulţumesc! 😀