La drumul greu mă înham s-ajung la tine
Căci n-am mai pețit de mult fericirea,
Întrucâtva dorul de tine îmi e osândirea
De a nu fi făcut întotdeauna numai bine.

Să bâjbâi ca orbul prin ploaie îmi e menirea
Și trupul și gândul mi-e rană, o vede oricine,
La drumul cel greu mă înham s-ajung la tine
Căci n-am mai pețit de mult fericirea.

Iar câinii mă latră, mă mușcă și mă rup
Și drumul mă umple de colb și nevoi,
Spre tine trecutul mă poartă înapoi
Și crește în mine acum răstignirea.
La drumul greu mă înham s-ajung la tine
Căci n-am mai pețit de mult fericirea.