"Câteodată simt că, iubindu-te pe tine, iubesc însăşi autodistrugerea!"

Este vorba despre acel sentiment într-atât de puternic încât consumă tot, toată energia, toată suferinţa laolaltă cu toată fericirea şi nu lasă în urmă decât un mare gol, care creşte  mereu. Este vorba despre existenţa unor emoţii în nişte situaţii complet adverse, emoţii de care nu se poate face abstracţie.

Din lupta aceasta inegală dintre emoţie şi conjunctură rezultă, mult prea ades, o anume lehamite autodistructivă. Partea bună este că după aceea totul poate fi refăcut aproape de la zero. Cel puţin mie asta îmi place să sper.