Privind-o pe o domnişoară dansând cu o patimă cum nici în filme nu vezi, având un dans frumos, rotund, agitat şi pasional, i-am spus unui coleg:

– Ştii emisiunea aia de pe National Geographic: Natura dezlănţuită?

– Este crud de potrivită remarca ta.

Oricum, cuvintele-mi umile nu pot descrie frumuseţea dansului ei. Nu aş spune că era deosebit de frumoasă (este frumoasă, oricum), în schimb are ceva doar al ei, ceva extraordinar, o anume feminitate în forma ei cea mai sinceră, cea mai brută şi cea mai frumoasă. De la ea am revelaţia cu dansul, că mi-a fost muză.