Pe tren, hălăduind prin partea asta de ţară, am avut un bun companion, şi anume pe Vasile Dâncu. Mă rog, nu pe dumnealui ci pe cartea dumenalui cu titlul "Patrie de unică folosinţă". Citesc de ceva vreme la ea, în limita tipului disponibil.

Or, pe tren, deşi era cald ca în iad, prospeţiea scrierii şi a ideilor a făcut atmosferă măcar să pară mai răcoroasă. Desigur, altceva doream să spun, şi anume că lucrez la o recenzie mai amănunţită a acestei cărţi de sociologie politică. Pentru că merită.

Sincer, când am realizat faptul că pot să citesc pe tren, m-am bucurat. Este printre singurele momente când am timp să citesc mai serios, căci o asemenea carte nu se citeşte două pagini azi şi trei mâine.