Povestea dibuită a unei fotografii
Aceasta este, probabil, cea mai frumoasă fotografie de la Marea Adunare Națională din Chișinău, de duminică, 5 Iulie 2015.
Doamna aceasta este exact precum România. Încă frumoasă, după atâtea primăveri trecute peste ea, cu bune și cu nebune, timidă ca o școlăriță și rușinată de propria-i sărăcie.
Doamna din fotografie și-a ascuns mâinile la spate. Săraca, cred că-i era rușine cu mâinile sale atât de trudite, fără ojă și cu pielea bătătorită de la sapă și de la celelalte lucrări agricole executate manual.
Fără cercei, fără lănțișor de aur la gât, fără să știm ce poară în picioare, doar c-o privire de milioane și c-o ținută populară de zile mari…
Dar munca nu este o rușine, iar sărăcia nu este finală. Așa că, maică, te iubim și nu mai fii sfioasă, că noi te acceptăm așa cum ești, tânără în suflet și-n aspirații, onestă în muncă și cu verticalitatea cognitivă de a vedea dincolo de propagandă.
Maică, hai acasă, fii și nepoții tăi te așteaptă!
P.S. Inițial, fotografia aceasta a apărut și aici. Dar mi s-a părut prea frumoasă, ca să nu mă aplec mai mult asupra ei.





Lasa un raspuns