Nu poți fi o superputere mondială fără tehnologie
Astfel, unele dintre cele mai importante companii din Occident au luat deja decizia de a părăsi ceea ce era văzut ca „o piață în creștere”. Microsoft își mută în Praga centrul de dezvoltare a Skype din Moscova, Adobe și-a încheiat activitatea în Rusia, iar Google își închide centrul de asistență tehnică din capitala rusă.
Mie, vestea gonirii inovatorilor tehnologii din Rusia mi se pare extrem de bună și cred că-n doar două decenii, Rusia ar putea deveni cea mai mare super-putere mondială a Evului Mediu Retard, adică ar fi o super-putere mondială cu tehnologie de Ev Mediu.
Desigur, se poate contra-argumenta că Rusia știe inginerie și că a inventat tehnologie spațială avansată, ceea ce ar fi corect, doar că-n domeniul IT nu a inovat prea mult, iar în secolul tehnologiei, IT-ul este piatra sau călcâiul lui Ahile.
China, o țară spre care de mult nu se mai exportă tehnologie, este înapoiată militar tocmai din acest motiv. Desigur, ei sunt în stare să facă tablete și telefoane, pentru că cineva le servește specificațiile. Asta, totuși, nu înseamnă că în China se pot defini specificații nu știu cât de performante.
Or, în inginerie, specificațiile (designul produsului, designul producției, designul sistemelor și subsistemelor) sunt baza, nu produsul finit, pentru că pe baza unor specificații bune se poate construi mai bun, mai bine, mai ieftin. Specificațiile proaste, deci, înseamnă bani pierduți.
Revenind la Rusia, desigur că ar fi capabili să-și producă și singuri un computer cu performanța anilor 2005, poate chiar 2010, dar la de trei ori prețul față de piața internațională ceea ce înseamnă că, practic, s-ar investi în întârziere tehnică la nivel național. Mai ales acum când HP se pregătește să introducă pe piață sisteme de calcul inimaginabil de performante, bazate pe memristori și care nu vor ajunge în Rusia….
De asta zic, decizia politică și complet stupidă de a-i alunga pe cei care inovează în domeniul tehnologiei IT este pierzătoare pe toate planurile, și aici nu vorbim doar despre bani.
Și da, se poate trăi în IT și fără Google sau Microsoft, la fel cum se poate trăi și fără internet sau e-mail sau la fel cum se poate trăi și cu buda-n curte, sau cu ea în casă. Progresul poate fi, deci, evitat. Dar cu ce preț?




Putin nu e inginer, şi ştie ceea ce inginerii, programatorii, power userii şi în general geekii nu ştiu.
Adică ştie că o societate avansată şi tehnologică nu poate şi nu vrea să trăiască după moravurile care au ţinut în picioare Uniunea Sovietică şi Blocul Estic. Conservatorismul, disciplina impusă în familie cu cureaua şi în şcoală cu rigla la palmă. Dominaţia în societate a babuştelor cu broboadă. Indiferent că se numesc coana Safta de la sapă sau Elena Ceauşescu.
Ceaşcă putea pretinde că nu are bani pentru informatizare, că plăteşte datoriile, maca-maca. Nimeni şi nimic nu poate găsi însă o explicaţie raţională pentru duşmănia faţă de orice avea tranzistori, RAM şi floppy în anii 1992-1998. Sau pentru propaganda isterică legată de renunţarea la tehnologie şi mutarea cu forţa la ţară, în anii 2006-2008.
Dar una iraţională se poate găsi, atâta vreme cât se ştie ce forţe politice susţine fiecare clasă socială.
Ăștia nu-s ăia cu 666 prin buletin și card care, citit invers, este drac?
Cred ca te grăbești sa tragi concluzii, de prin 2011 se lăudau ca sunt aproape gata sa-si facă un OS propriu, poate l-au făcut. Si de procesoare autohtone se apucaseră
E cam absurd sa renunti într-o clipita fără sa ai ce pune in loc. E gândită de mult treaba asta.
http://wccftech.com/arm-baikal-processor-8-cores-cleansweep-amd-intel-russia/
🙂 Adorabili. SUA fac CPU Intel și AMD cu 8 core-uri. Ăștia se laudă cu CPU ARM cu 8 core-uri. Hai că-i bună!
Broblema e Xtall, ca rusii tot timpul au idei bune, la implementare in schimb o bat de gard urat. Mai ales controlul calitatii, vital la un procesor, NU e o chestie la care se lauda.
Arm 8 Core? Hehehe. Ce dragut. Doar ca nu mai suntem in 2005, ci in 2015.