Multe chestii bune am învățat de la dezbaterea privind discursul instigator la ură, despre care am mai scris și aici, dar o chestie de etică, dacă vreți, sau de perspectivă am învăța-o de la Robert Katai…

Fără să vreau, căci nu aceasta a fost intenția mea, am fost un hater față de cei de la Vodafone, deși n-ar fi trebuit. Privind în perspectivă, pot să înțeleg că vina pentru situația neplăcută din trecut este împărțită.

Vina lor este că sistemul de retur credit, prin SMS cu textul „CREDIT” nu a mers atunci când l-am încercat eu. Ce-i drept, nu l-am încercat decât de două ori. Vina mea este că am scris pe blog, fără a încerca să iau legătura cu ei, mai întâi, pentru că m-am simțit prea un oarecare în relația cu ei.

Ar fi trebuit, deci, să le acord un pic mai multă încredere și să folosesc mai multă metodă, o materie din care am destulă. N-am făcut-o, am greșit și, ca atare, vin în fața Dumneavoastră spășit, fiind moralmente dator c-o pereche de scuze fragede și aburinde față de cei de la Vodafone.

Nu vreau să rămân dator, nu vreau să-mi ascund imperfecțiunile sau să folosesc față de mine alte standarde față de cele pe care le folosesc în relația cu restul lumii, nu vreau să fiu ipocrit, incorect sau incoerent, cu atât mai mult cu cât în urma apelului telefonic primit de la doamna Nicoleta Mândrican am învățat și despre programul Vodafone „vorbești, net primești” (după ce m-am înscris pe mine, l-am înscris și pe tata, iar tata vorbește peste 1,000 de minute lunar, deci o să fac la trafic gârlă!), iar de atunci n-am mai oprit datele pe telefon…

În fine, ceea ce vreau să spun este că printr-o colaborare bazată pe încredere, toată lumea câștigă. Inclusiv cei care greșesc. Adică eu.