Mergeam spre muncă de dimineață, fiind îmbrăcat destul de drăguț, cu o cămășuță cu mâneci scurte, albă cu dungi albastre, o cravată semi de culoare roșie, o geacă de poet și blugi albaștri. Adică arătam binișor și cât de cât prezentabil.

No, cum mergeam io pe stradă simțindu-mă de-a dreptul bunoc, doar n-o să mint, numai ce văd în fața mea trei țigănci grase și nespălate care povesteau și mergeau liniștite pe stradă.

Ei, dar cum mergeau ele liniștite, una dintre ele fix când m-a văzut a alergat spre mine ca un vultur spre pradă și cerșind, că să-i dau, că să alea, urmată îndeaproape de celelalte două, cărora le luceau deja ochii.

Și puțeau a nespălate, Dumnezeule! Puțeau la propriu, adică dacă eu care nu simt mirosul din principiu, având nasul spart, iar le-am simțit duhorile jegoase și dezgustătoare, vă dați seama că alea n-au mai făcut baie de la ultima ploaie de vară.

Dar să revin. Deci mă vede aia , vede o oportunitate, încearcă să mă traducă pentru un leu, dar eu nu sunt prost și nu cedez:

– La muncă, nu la întins mâna!

La care ea, de undeva din spatele meu, începe să mă înjure de mamă și de ălea – alea.

No, „cuvios”, cum mă știți, n-am stat capră la așa ceva și i-am urlat, mergând nestingherit spre muncă:

– Ba pe-a mă-tii, cățea. Pe mă-ta!