In categoria: Fun

  Simpaticii de la iRealitatea TV

Ăștia de la iRealitatea TV sunt chiar simpatici. Pe bune. Mă abțin cu greu să nu-i critic pe blog, întrucât și așa este prea mult jeg și prea multă ură pe lumea asta, așa că hai să râdem de și cu ei, când unul dintre invitații docți și pricepuți a

  United we stand, divided we fall

Sloganul acesta "United we stand, divided we fall" care în traducere înseamnă "stăm/ suntem uniți, cădem divizați" mi se pare dureros de haios, întrucât se aplică atât de bine în majoritatea sectoarelor din România, și nu

  Panouri rutiere alternative

Hai să aruncăm o privire în mintea analfabeților sau a acelora care nu cunosc panourile rutiere. Ca de obicei, o să ne distrăm un pic. Așadar, iată câteva panouri rutiere cu înțeles alternativ.

  Muzică haioasă (2)

Piesa asta mă face să râd, având versuri atât de bestiale. Ce-i drept, muzica asta haioasă este în engleză, că noi n-avem așa talente chinuite. În sensul bun, desigur. Și nu, nu e pentru pudici.

  Google se ține de glume (2)

Întâi se rebranduiește în Topeka, apoi îți spune de pe mobil unde te afli iar, la final, îți oferă și un serviciu de dating pentru că și căutarea perechii este tot o căutare, după cum spun chiar ei. Mă rog, cele de anul trecut erau mai tari.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.