Mi-am tras pagină de pedigree

Întâlnindu-l pe Titus și povestind un pic și cu Lorand, mi-am dat seama că nu e OK să aștept să vină companiile de PR la mine, să-mi propună chestii de făcut împreună pe net. Așa că mi-am tras o pagină de laudă prezentare.

  Faza zilei de ieri (2)

Unul dintre inginerii de mentenanță ai clădirii unde lucrez, un domn în vârstă, înțelept foc și tare respectabil, întâlnindu-ne în lift, văzându-mă vioi și plin de energie, mi-a spus așa:

  Regenerarea solului

Hai că asta nu mi-o imaginam, deși știam principal cum se poate face, dar am văzut în față la magazinul Lidl din Hunedoara cum au făcut oamenii regenerarea solului!

  Devalizare

Întâi se semnează un contract păgubos pentru stat, prin CNH, cu supervizarea directă a primului ministru și a ministrului industriilor. Apoi se așteaptă o vreme, să apară efectele penalităților.

  Comisionul

Comisionul la încheierea unei tranzacții se ia, de obicei, ca și premiu pentru succesul tranzacției și al negocierii, altfel chestiuni dificile. Totuși, uneori sunt și excepții.

  Alexandru Bibu

Alexandru Bibu, fiul consilierului local (PDL) Tulcea Nicolae Bibu, s-a îmbătat și a condus fără permis mașina unui prieten, lovind un taximetrist și fugind de la locul accidentului, lovind încă trei mașini după aceea. Sursa.

  Valentin Giupană

Și așa n-am destui „prieteni” prin administrație, ia să-mi mai fac câțiva. Ca de exemplu colonelul Valentin Giupană, șeful SRI Brașov care a uitat că este un servant al puterii, nu un posesor al acesteia.