Cu tagul: alaska

  Fotografiile săptămânii

Afganistanul anilor 1970. Fața naturală a homosexualității. Insecte dubioase. Ucraina. Leopard de zăpadă la vânătoare. Foto rare. Australia. Cea mai mare colecție de fotografii din Primul Război Mondial, din fotografii aruncate la gunoi. Satul lui Popeye. Cât de mare este univer

  Scurtissime – 5 Septembrie 2013

Un sistem electronic în infra-roșu detectează vietățile de pe drum. Oare în fața lui Iliescu ar fi urme de frână? E.On Gaz se ține de mizerii cu infrastructura.  84,000 ei de amenzi au numai la Cluj. Mă rog, nu numai la Cluj, însă doar la Cluj a explodat mizeria. „Ieri, în

  Scurtissime (340)

Mă și mir că n-am mai auzit,  până acum, de netball. Problema cu astronomia este că vedem stelele și marile planete îndepărtate, dar avem probleme în a detecta corpurile mici și obscure din jurul nostru. Mă rog, mici la scară astronomică înseamnă planetoizi precum Quaoar,

  Cel mai înalt val tsunami

Am citit de dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua cu lapte și savuram niște panetonne cu fructe confiate de la Lidl. Mi-a stat mintea în loc. Cel mai înalt val tsunami înregistrat vreodată a avut înălțimea cutremurătoare de 516 metri. Da, nu e nicio virgulă între cele trei c