Cu tagul: intelepciune

  Din înțelepciunea populară

[Via Denisuca, via Laurențiu Catrina] În faţa votului, un prost este egal cu un deştept. Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepti, pentru că, din doi deştepti, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens.

  Înțelepciune populară

Filmul acesta este prea bestial pentru a fi inclus la grămadă cu alte cele. Pur și simplu, înțelepciunea populară a omului acesta simplu m-a dat pe spate, iar felul coerent în care își structurează ideile îi poate da rușine majorității analiștilor și comentatorilor de pe la

  Faza zilei de ieri (2)

Unul dintre inginerii de mentenanță ai clădirii unde lucrez, un domn în vârstă, înțelept foc și tare respectabil, întâlnindu-ne în lift, văzându-mă vioi și plin de energie, mi-a spus așa:

  La mulți ani să vă trăiesc!

Iaca, mai e un pic și o să schimb prefixul, încă un anișor. Până atunci, cu ocazia faptului că-s încă tânăr, o să mă petrec prin muncă și după aia om vedea noi. În fine, astăzi dacă degustați o bere, un vin, o prăjitură, să vă opriți un moment și să vă gândiț