Eu sunt Robintel, Robin (contact) (ca pe Robin Hood, gluma mea favorită) pe numele de botez, iar acesta este umila mea casă cibernetică în care oricine este binevenit câtă vreme respectă regulile casei.
Deși sunt din Petroșani, județul Hunedoara (unde la un blogmeet, singurul cred, am avut ocazia să mă întâlnesc cu Denisa, VisUrât și Ovidiu), o vreme am cochetat cu viața din Râmnicu Vâlcea (mult înainte de a fi blogger) și Timișoara (de unde am câștigat o profundă admirație pentru Dojo), orașe care, într-un fel ciudat, nu m-au prins, acum fiind stabilit în Cluj Napoca.
Mă feresc să spun despre mine că sunt un anume fel de om. Este mai relevant ceea ce spun ceilalți despre mine decât ceea ce spun despre mine însumi. Pe de-o parte sunt definit de lucrurile pe care le gândesc, de lucrurile pe care le trăiesc, le simt şi le exprim.
Sunt definit de lucrurile care îmi plac, de pasiunile mele și de felul cum ego-ul meu interior se reflectă în ochii celorlalți. Sunt definit de acţiunile mele, de deciziile (de multe ori imposibile) pe care le iau sau de lucrurile pe care uneori evit să le spun (justificarea). Mai sunt definit şi de revelaţiile pe care le am. Unii le vor găsi banale, alţii geniale. Pe-aici sunt şi eu, între două lumi.
Despre mine pot spune, totuşi, că:
- Nu mă consider inteligent. Ştiu că sunt. Ştiu că nu sunt nici prost. Mi se confirmă în fiecare zi. Paradoxal, ştiu că nu sunt nici genial. Mi se confirmă în fiecare zi.
- Ştiu că nu sunt nebun. Despre restul am oarecari dubii.
- Ştiu că lumea merge într-o direcţie greşită. Încerc să o îndrept. În caz că voi eşua lamentabil mă consolez cu gândul că oricum nu voi trăi veşnic.
- Câteodată pot fi foarte, foarte crud. Aş spune, chiar, că, uneori, şi un căpcăun este mai rezonabil decât mine.
- Am doar trei pasiuni: femeile, tehnica şi blogul, nu neaparat în ordinea aceasta.
- Mulţi oameni mă găsesc interesant. Nu pot spune că este o chestie reciprocă.
- Nu suport mârlănia, nesimţirea şi lipsa bunului simţ în general.
- Cred că sunt un tip corect.
- Nu spun lucruri doar de dragul de a le spune.
- Nu stau rău cu modestia. O consider înşelătoare, iar eu, fiind sincer, prefer să mă lipsesc de ea.
- Am un dezvoltat simţ al ridicolului.
- Răbdarea mea are o limită cam joasă. Paradoxul este că pentru unele lucruri sunt capabil să aştept ani întregi.
- Refuz cu îndârjire să fac unele lucruri. Şi refuz să renunţ la principiile mele, chiar dacă asta, uneori, doare.
- De obicei mă prind când sunt minţit. Şi reacţionez. A se vedea punctul 5.
- Prefer adevărul. Întotdeauna. Oricât de tare doare.
- Trădarea primeşte bonus. Pe perioadă nelimitată. Minciuna, însă, primeşte bonus etern.
- Când mă supăr refuz să comunic. Şi nu-mi trece repede.
- Consider că logica este cea mai bună armă de luptă împotriva prostiei pentru că nu poate fi folosită împotriva ta.
- Am doar puţini prieteni intimi. Aş vrea să rămână aşa. Am şi puţini prieteni buni. Aş vrea să nu rămână aşa.
- Consider că cea mai importantă valoare umană este demnitatea (cunoscută în popor sub denumirea de coloană vertebrală).
- Sunt un tip plin de paradoxuri.
- Deşi am blog, paradoxul este că nu sunt un tip prea deschis. Chiar din contră.
- Paradoxal, deşi am memoria scurtă, eu nu uit repede. Nu ţin minte detaliile ci doar imaginea de ansamblu.
- Paradoxal, deşi sunt un tip rezonabil, sunt tototdată şi neiertător. Nu mă călca pe cap în mod gratuit. Pentru că, paradoxal, deşi sunt creştin, nu aplic principiul creştinesc al întoarcerii şi celuilalt obraz. Ba din contră.
- Paradoxal, deşi sunt inteligent, uneori pot fi teribil de tâmpit. Măcar pe mine prostia mă doare.
- Paradoxal, deşi ştiu că cel mai deştept cedează, nu prea ţin cont de regula aceasta. Pentru că ştiu şi că cel mai slab cedează.
- Existenţa mea se bazează pe iubire. Paradoxal, se bazează cam degeaba.
- Fundamental sunt un tip tolerant. Aici este un paradox…
Spre satisfacţia mea, despre mine s-a scris în presa mai mult sau mai puţin tradiţională, în câteva rânduri, după cum urmează (nu mai am toate linkurile):
E bine să ai opinii care să rezoneze cu ale altora.
Citez: “14. De obicei mă prind când sunt minţit. Şi reacţionez. A se vedea punctul 5.”
Am vaga impresie ca te refereai totusi la punctul 4. Toate cele bune!
Nu, chiar m-am referit la punctul cinci.
hmmm…poti dezvolta subiectul, te rog?
Sigur că da.
De obicei când sunt mințit (14), de exemplu de o fată (5), pot fi foarte crud (4), cu mențiunea că uneori refuz să comunic (17) (explicația).
No amu’ scoate-te, scoate-te
N-am de ce, că n-am fost acuzat de nimic.
Ce haios e fraierică ăsta de Raul Pop, crede că cineva pune botul la ce debitează el când aleargă cu picioarele pe tastatură.
Are tupeu jegos și asta mă înfurie la culme. L-am și scos, să nu fie înjurături chiar aici.
Mi-a plăcut descrierea ta, m-a amuzat pe alocuri. Totuşi nu am înţeles diferenţa dintre astea două “nesimţirea şi lipsa bunului simţ”
)
Apropo, am ajuns în mica ta căsuţă virtuală la recomandarea unui blogger cunoscut de tine care te-a recomandat drept “un tip inteligent”
Nesimțirea este un nivel superior al lipsei de bun simț.