Construcții făcute cu suferință
Construcțiile făcute cu suferință n-au suflet. Oricât ar fi de frumoase, oricât ar fi de trainice și de impunătoare, poartă în ele blestemul suferinței oamenilor.
Pe blogul Criserb (sunt mai mulți autori) am văzut un articol despre Wuhan Greenland Center, un zgârie nori cu 119 etaje și înalt de 606 metri pe care chinezii ar dori să-l înalțe în cinci ani.
Autorul concluzionează așa:
Ce-mi place sa vad cum altii vin cu tot felul de proiecte marete iar noi ne chinuim sa facem un pod (a se citi Pasajul Basarab) sau o autostrada care… nu este la 600m in aer, ci pe pamant.
Pe de-o parte sunt de acord.
Pe de o altă parte, însă, cred că și la noi s-ar face dacă salariul mediu în construcții ar fi de 50 de dolari pe lună, dacă programul de lucru ar fi de 14 ore pe zi, fie iarnă fie vară și am avea 200,000,000 de lucrători în acest domeniu, care lucrători au vreo 12 zile libere pe an, zile în care merg să-și vadă familiile aflate la sute sau mii de kilometri depărtate, că din banii ăia mai trimit și acasă, la familiile de la țară, de obicei la soție și copiii. Că aia e situația reală.
Proiectele mărețe sunt făcute din excedentul de forță de muncă. Greșesc?
O mica corectie, criserb e un blog personal, nu sunt mai multi autori, singurul autor sunt eu 😛
Cat despre constructii eu cred ca ele se fac cu cu daruire respect pentru tara si fara motivatia romaneasca, „daca stau sau daca muncesc imi iau aceiasi bani”. Daca romanul ar fi platit dupa realizari sa vezi cum ar munci dar la noi e „las’ ca e bine si asa” 😉
La noi totul se face gandindu-ne doar la noi, „mie ce-mi iese” pe cand la altii mai e si mandria aia de a face ceva. Uite de exemplu la japonezi, ai vazut cum s-au apucat de reconstructie fara sa-i plateasca nimeni? Ei lucreaza pentru ca stiu ca asa daramata cum le e tara nu o sa poata supravietui, nu o sa mai vina turistul si implicit ei nu o sa mai aiba bani…
Scuze. Eram intrigat de pagina asta.