Cadouri

Arhiva categoriei: Personal

Personal

Frânturi despre mine. Chestii personale ce sunt, de obicei, de un interes restrâns. Totuşi, pentru oamenii interesaţi să afle câte ceva despre mine, fără să mă cred nici interesant, nici vedetă, dar nici banal, aici este o selecţie de articole despre mine. Consider că este elegant să mă prezint în faţa acelor cititori care vor să vadă și omul de dincolo de cuvinte.

Un fleac, m-a încioroit

Ieri, ieșind din casă pentru a merge la plimbare într-un loc unde nici Chuck Norris nu s-ar fi dus fără o ghioagă semiautomată la el, milimetric m-am ferit de o rafală de căcreze de cioară ce veneau tangențial spre scăfârlia … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , | 4 comentarii

Weekend inspirat

Mă uitam în jur și-mi atingeam poetic desăvârșirea, Vedeam o vacă și-n ea și prin ea simțeam ironia Sau erosul, sau chiar faptul divers ce, la o adică, Poate fi așezat frumos și parfumat în vesel vers.

Publicat în Personal | Etichete , | 2 comentarii

O femeie de serviciu responsabilă…

Îmi venea să mă urc pe pereți, să mă țin cu ghiarele de gresie și de faianță, ajutându-mă de ultimele forțe să nu mă fac de cacao prin oraș, și trăiam niște clipe de groază cum nu le doresc decât … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , , , | 2 comentarii

Într-o zi nu o să mai scriu pe blog

Pentru mine este important acest blog, reprezintă ceea ce cu gura nu pot spune, fie fiindcă sunt prea timid, prea rârâit, prea neatent sau prea ocupat cu alte chestiuni mai stringente decât extensia propriului sine către ceilalți.

Publicat în Personal | Etichete , | Comentarii oprite

Doamne, teleportează-mă!

Doamne, ai milă de robul tău și teleportează-l la klingonieni, să-l mănânce ăia sau să-i dea cu bâte laser în cap și să-l ardă cu lampa de pilit diamante, trimite-l la asgaarzi să-l bage ăia în mașina de franjurat carnea … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , , , | 12 comentarii

Mâncarea, această forță a întunericului

Cât a fost iarnă, am visat numai la șunci, sarmale, costițe, antricoate, fripturi, slăninuțe, caltaboașe, cârnăciori, tobițe, fasoli, cartoafe, puire-uri și alte îmbucături înrotunjitoare…

Publicat în Personal | Etichete , | 8 comentarii

Cred că m-am trezit într-o Românie paralelă…

Cred că m-am culcat și m-am trezit într-o Românie paralelă… Amintiți-mi, vă rog, când, la alegeri, pe liste era trecut UNPR-ul, ca să pot să înțeleg de ce este la putere un partid pe care nu l-a votat nimeni, un … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , , | 18 comentarii

Muncă, muncă și iar muncă

Dacă e weekend, e perfect, nu mai trebuie să merg la muncă, așa că pot munci, bine – mersi, la acest frumos site. Iar în acest weekend chiar am muncit, după cum veți vedea, pe rupte.

Publicat în Personal | Etichete , , | Lasă un comentariu

La anticariat

Ieșisem de la muncă și încă era soare, iar în suflet purtam o dulce adolescentină sete de poezie ce mă purta ușor între Minulescu și Bacovia, însă un regret mai vechi mă apăsa și nu puteam a-l domoli atât de … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , , , , , , | 6 comentarii

Ziua în care am jignit o femeie

Adevărul este că, pentru prima dată de când lucrez în Cluj, am plecat deprimat de la muncă și aveam o stare nebănuit de proastă a răbdării, deși nu știu cât de important este acest aspect în povestea noastră.

Publicat în Personal | Etichete , , , , | 12 comentarii

Un șarlatan

În gară la Cluj, trenul tocmai se forma. No, cu zece minute înainte de plecare, în compartiment intră un domn cu soția și cei trei copii bolnavi, vorbind c-o voce gravă și guturală, extrem de enervantă.

Publicat în Personal | Etichete , , | 8 comentarii

O dimineață jegoasă

Ce dimineață jegoasă! Stau și mă gândesc la populistul Băsescu, în loc să vizitez, în imaginația mea, locuri drăguțe, stau și sădesc sâmburii revoltei împotriva clasei politice, în loc să culeg roadele miraculoase alei unei noi zile.

Publicat în Personal | Etichete , | 2 comentarii

Sunt debusolat

Sunt debusolat, dar nu așa, doar o țâră, ci sunt complet debusolat și nu mai știu deosebirea dintre întâi și opt Martie.

Publicat în Personal | Etichete , | 10 comentarii

O fază cam dubioasă (2)

În weekend, la un supermarket, am avut un sentiment dubios și, din senin, m-am întrebat cum i-ar sta unei colege dacă s-ar gândi să se vopsească blondă, în nuanța aceea în care erau fotbaliștii noștri la campionatele mondiale din 1996 … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , | 8 comentarii

Sunt un pic defect

Sunt un pic defect. Mă rog, am mai multe defecțiuni, dar astăzi țin să vă povestesc despre una dintre ele.

Publicat în Personal | Etichete , | 8 comentarii

Astăzi mi-am luat lumea-n cap

Azi, orbit de soarele de afară, mi-am luat lumea-n cap și am plecat de la muncă la 16,30. Nu mă deranjează întâlnirile puse la ore dubioase, nu mă deranjează demonstrațiile tehnice puse seara, nu mă deranjează mai nimic.

Publicat în Personal | Etichete , , , | 6 comentarii

Am redescoperit plăcerea de a mânca dulceață!

Na, că am trăit s-o văd și pe asta! Am redescoperit plăcerea de a mânca dulceață, în anul în care fac trei decenii de viață ceea ce este, după părerea mea, semnificativ!

Publicat în Personal | Etichete , , | 4 comentarii

Sunt un minoritar

Sunt un alb minoritar și am în gură un gust amar, mă simt mic și nefericit, și de majoritate hulit. Glumesc în dodii, desigur, dar fără umor n-aș fi făcut față într-un compartiment de babalâci din Iași și Pașcani…

Publicat în Personal | Etichete , , , , | 5 comentarii

Câteva gânduri răzlețe

Publicat în Personal | Etichete , , , | 2 comentarii

Am fost la protestul anti-ACTA

Am fost la protestul anti-ACTA și am făcut și poze, după cum spuneam că mă duc. Acolo, am văzut câțiva bloggeri clujeni, mai puțini decât m-aș fi așteptat. În schimb, m-am întâlnit cu un coleg (toată stima M!), însoțit de … Continuarea

Publicat în Personal | Etichete , , | 6 comentarii
Pagina 2 din 64123...102030...Ultima »