Zilele noastre sunt numărate. Zilele noastre sunt numărate, câteodată par, câteodată impar, ca într-un joc haotic şi inutil, ce în loc să vindece amână, ce în loc să bucure menţine tristeţea. Este ca un joc de-a doctorii pe o rană reală, deschisă.

Zilele noastre sunt numărate căci respingându-mă nu faci decât să te respingi pe tine însăţi. Şi, respingându-mă, nu faci decât să-mi negi dreptul la fericire, un drept pe care cred că l-am câştigat pe deplin. Respingându-te nu fac decât să-mi cer dreptul la o fericire iluzorie ce simt că nu poate exista în afara ta. Paradoxal, îmi cer dreptul de a beneficia de un frumos concret.

Zilele noastre sunt numărate căci visul în care te-ai afundat nu face decât să elimine concretul cel mai frumos pe care l-aş putea vreodată construi. Şi dincolo de tot ceea ce am construit frumos rămâne mereu furia şi disponibilitatea de a distruge, căci uneori furia şi distrugerea pot vindeca.

Distrugerea asta este ca şi cum ai scrie incantaţii magice pe o tablă pe care, mai apoi, le ştergi iar ele, cuvintele, încetează să mai existe. Distrugerea asta este ca un fel de renovare urbană prin care distrugi nişte cocioabe pentru a reconstrui un palat. Şi cam doare, pentru că acele cocioabe sunt nişte cămine, în timp ce palatul este numai unul.

Gândeşte-te la distrugerea asta ca la un fel de amputare a sufletului, prin care tai părţi ce nu pot fi recuperate şi care zac moarte, după care speri că ele se vor regenera şi vor creşte la loc. Uneori cresc, alteori rănile nu se închid niciodată. Numai că trebuie să-ţi asumi riscul şi să încerci.

Vreau ca sufletul meu să fie frumos, aşa cum l-am constuit împreună. Doar că nu se poate şi nu pot nici măcar să te condamn pentru aceasta. Însă mă condamn că nu mă pot despărţi de tine. Nu pot trăi nici cu tine, nici fără. Şi nu pot să renunţ la tine, pentru că ar fi ca un fel de amputare a inimii sufletului, ceea ce, medical vorbind, nu se poate.

Îmi spuneai de un anume mesaj că te-a rănit. Îmi pare rău, poate metoda nu a fost corectă, dar principiul a fost. Pentru a atinge fericirea absolută trebuia să ofer totul, nici mai mult nici mai puţin. Şi nu pot decât să sper că odată ai să înţelegi asta, trăind fericirea absolută. Îmi pare rău, dar şi astăzi aş face la fel, fără să ezit, chiar dacă voi regreta mai apoi.

Şi, dincolo de orice regrete, ştiu că multul ce a crescut în mine l-am împărţit cu tine. Nu poţi dărui fericire fără să dăruieşti şi un strop de tristeţe, pentru că altfel nu va mai exista ideea de echilibru.

Vezi tu, fericirea absolută este ca o scară ce te aşteaptă să o urci. Numai că pe această scară urci singur, ca să ajungi la omul care ţi-o oferă. Iar fericirea aceasta absolută, şi cred că îţi aminteşti, nu se poate împărţi sau transfera. Ea apare subit, creşte în tine pentru câteva clipe, apoi se stinge. Plus că nu poţi transfera ceva ce este doar tăcere absolută.

Nu, nu-mi fac apologia trecutului, mai ales că zilele ne sunt numărate. Spun doar că uneori trebuie să renunţi la foarte mult, chiar şi la tine însuţi, pentru a te reconstrui, mai frumos, mai complet, mai trainic.

Zilele noastre sunt numărate pentru că zbaterile interne nu fac decât să consume şi aşa puţina energie pe care o mai avem. Plus că n-am să permit să pleci şi să-mi iei totul. Asta nu se va mai întâmpla. Prefer, pur şi simplu, să nu mai am nimic, ca să nu-ţi mai las nimic, iar în felul acesta să avem amândoi egal.

Zilele noastre sunt numărate pentru că respingându-mă îmi dai de înţeles că nu sunt şi nu pot fi ceea ce ai nevoie. Şi ştiu asta pentru că şi eu fac la fel. Mai ales că astăzi m-ai rănit pentru ultima dată…

În curând voi intra în sala de operaţie, pentru extirparea acelui frumos mult prea dureros, care mi-a tăiat prea ades respiraţia. Eu voi fi anesteziat, dar pe tine te va durea. Aş vrea să spun că mă doare, dar aş minţi. Sunt anesteziat.

Ştiu, însă, că atunci când mă voi trezi mă va durea şi mai tare. Dar poate îmi va trece, la fel cum şi ţie îţi va trece, la fel cum noi, zi de zi, ne trecem. Zilele noastre sunt numărate şi după ele vor rămâne numai iluzii. Şi asta doare.

OC