Suntem prinși ca niște șobolani într-un labirint
Senatorul Mircea Diaconu (PNL) a fost declarat incompatibil de către ÎCCJ, definitiv. Dar Senatul României a decis că acesta poate să-și continue mandatul, întrucât senatorii sunt deasupra legii, se știe.
Desigur, nu înțeleg care este mecanismul prin care o decizie politică este mai tare decât una juridică, dar asta spune multe despre mentalitatea lor, a senatorilor.
Pe de altă parte, la alegerile locale am votat cu Partidul Verde. Ei, ce-au făcut băieții după alegeri? S-au aliat cu USL. Mersi, băieți, oare cum v-ați prins că v-am dat mandatul vouă ca să vă aliați voi cu USL, în loc să votez cu ei direct? Oare cum v-ați gândit?
Nici PDL-ul nu e mai bun, că un sfert de partid sunt trădători și au sărit în barca bolșevică, dând dovadă de o nesimțire și un tupeu ce i-ar califica pentru scaunul electric, dacă pedeapsa asta ar mai fi aplicabilă și la noi.
Pe scurt, în timp ce ăștia conduc mafia, nu țara, noi suntem prinși ca niște șobolani într-un labirint și ne calculăm bugetele ca la un puzzle cu prea puține piese. Și ce mai putem, oare, face?




Lasa un raspuns