Ingratitudinea se moștenește în familie
Veneam de la muncă până acasă, să iau și eu prânzul (rea idee, m-a bătut soarele în cap rău de tot). În fața mea erau doi puștani ce discutau despre cum se iau note mici la simulări ca să debusoleze Ministerul și să primească subiecte mai ușoare la examene. Dar să nu divaghez.
No, băieții ăștia discutau despre una, despre alta. No, la un moment dat mă uit după un autobuz (foarte interesant, nu?) așa că am pierdut firul discuției, dar l-am regăsit când unul dintre ei, mai șmecheraș, a spus:
– Ce, mă? Dar ce a făcut țara asta pentru mine?
M-a luat cu amețeli și am crezut că nu aud bine. Îmi venea să-l iau de urechi pe puțoi și să-i dau un șut în fund, poate-și revine. Cum adică ce a făcut țara asta pentru el? Păi pentru el țara a făcut mai mult decât a primit. Doar gândul că țara asta a hrănit, inclusiv prin programul Cornul și laptele (ca idee de principiu țara a băgat niște bani în el, să iasă mare și dobitoc), asemenea guri ingrate mă scoate din sărite.
Dar no, sunt prea dur cu copilul, că nu e musai vina lui de mucos. E mai mult a lui tac-su care, la pariu, nu e niciodată mulțumit de nimic. Dar nici n-ar pune mâna să facă. Plângăcioși retarzi!




sincer? daca era un mic geniu: cum sunt cei care castiga concursuri la matematica pe plan international atunci avea tot dreptul sa se intrebe asa ceva. este o situatie destul de nasoala pentru cei care duc numele tarii peste tot in lume. de ce spun asta? pentru ca nu sunt apreciati. pentru ca tara nu face nimic pentru ei. cati romani au ajuns mari valori in tari unde erau respectati?
pustanul ala ar fi avut dreptate in cazul in care facea parte din aceasta categorie…dar cum ai spus ca nici la simulari nu au luat note mari…sigur o sa ajunga mici vedete pe Dorobanti.
p.s.: care este faza cu cuvintele alea pe care trebuie sa le scrii ca sa publici comentariul?
=D E o chestie de siguranță, pentru că nu mai suportam comentariile imbecile. Și așa m-a lovit astenia rău de tot. No, dacă ai cont și intri în el nu-ți mai apare. =) [url=http://www.robintel.ro/index.php/blog/tech/de-1-mai.html]Detalii[/url]