Care ar fi şansele să găsesc singura cofetărie de pe o rază de 250 de kilometri care are punci cu rom, prăjitura copilăriei mele? Vă spun eu, maxime. Pentru că ieri am băgat nu una, ci două prăjituri punci cu rom (reţeta românească)

Adică, no, eram la o cofetărie fiind în drum spre un ospiciu pentru a dresa nebunii să se dea jos de pe tavan. Şi, normal, când am fost întrebat ce doresc, am zis cam aşa:

– Bună ziua. Nu cred că aveţi, dar eu tot vă întreb. Aveţi punci cu rom?

– Da, desigur. E în faţa Dumneavoastră, brăduţul.

– Aş dori două, vă rog.

Se uită doamna la mine că ce slăbuţ sunt, nu zice nimic, îmi dă prăjiturele şi eu merg să bag în mine ca porcul. No, or fost bune.