Am eu pe niște unii care tot încearcă să-mi facă șicane, mai discret, așa, dar i-am prins. Știu că vorbesc despre mine când ne întâlnim, după felul conspirativ în care mă privesc. Iar mie mi se rupe.

Adică, no, băieții ăștia se cred – în mod nejustificat – un fel de vedete sau ceva, nu prea mă interesează ce. Deci poate că cineva ar trebui să-i învețe un pic lecția umilinței și, din câte se pare, pentru a mia dată voi fi eu.

Nu mă interesează că ei mă privesc cu superioritate, ca pe vecinul lor mutat de la țară la oraș, nu mă interesează cât de inteligenți și frumoși se dau – de fapt mi se rupe de ei, după cum am mai spus – iar faptul că îmi fac mici șicane arată că sunt frustrați în prezența mea. Pentru că sunt mai dotat.

Ehe, când îi văd cum se fofilează ca două fete mari când îi întreb fățiș dacă au vreo problemă cu mine… Jenant. Pe față n-au bărbăția necesară să-mi spună în față ce și cum.