Minciuna din aviație

Lucian Mândruță atinge pe Facebook – nu înțeleg de ce nu și pe blog, doar el este pilot – un subiect pe care multă lume, de mulți ani, îl știe:

Legea tacerii in aviatia romana:

Azi iese raportul accidentului lui Iovan. Stim deja pe surse ca raportul va arata ca avionul mergea perfect in momentul prabusirii.

Mai presupunem ca pierderea de portanta / viteza s-a intamplat din cauza ghetii. Gheata in care dl. pilot a zburat cu buna stiinta.

Asa, si? Credeti ca va avea curajul cineva din aviatie sa spuna, intr-o declaratie publica, celebrele cuvinte „eroare de pilotaj”? Si de judecata, as adauga eu.

Nu. La noi in aviatie e ca la institutul oncologic altadata. Cand medicul spunea doar rudelor ca pacientul are cancer in faza terminala.

La fel si la Clinceni: in week-end o femeie a murit in cursul unui business privat de dat lumea cu parasuta in tandem. Al treilea e grav, puteti dona sange la Floreasca pentru el chiar azi. Parasutistul care a intrat peste ei si le-a incurcat voalura e si el mort.

Dar sa nu uitam un lucru. Firma pentru care lucra parasutistul din tandem taia bilete, lua clienti, ii ducea sus si le oferea senzatii tari.

Are firma aia asigurare pentru familia femeii moarte? Hai, sa vedem cine iese primul cu tacerea!

Lucian Mândruță

E destul de clar? În aviație și-n armată, toți sunt eroi, toți sunt frumoși și deștepți, toți știu meserie și sunt purtați de cele mai bune intenții, doar că – atunci când se întâmplă câte o nenorocire – toți au ghinion.

Mai grav este că nici cei care ar trebui să le spună lucrurilor pe nume, nu o fac, și vin cu afirmații doldora de lașitate, precum:

”Nu cred că este un vinovat negru pe alb. Prin natura meseriei, a încercat să continue misiunea şi a supraevaluat puţin aeronava, dar nu poţi afirma că Adrian Iovan este direct vinovat”, a afirmat copilotul Răzvan Petrescu.

Mediafax

Omule, niște oameni au murit, Adrian Iovan era la manșă, tu erai lângă el, vii și-mi spui că a fost ghinion?

Nu poți spune că a supraevaluat puțin aeronava! Dacă o supraevalua puțin, treceați prin momente grele, dar aeronava nu cădea, pentru că aeronava are o marjă de siguranță pe care, la o adică, poți să te bazezi.

Doar că, vedeți voi!, în aviație nu este ca-n transportul rutier, să spui că pilotul nu a adaptat ruta/ viteza/ altitudinea la condițiile de zbor, nu poți spune că a pilotat neglijent sau că, pur și simplu, era un pilot prost. Nu, Adrian Iovan a fost un erou care a avut ghinion.

A avut ghinion că a comis o imprudență și a ucis niște oameni, și pe el. Sau a avut ghinion că a avut un moment de prostie, cum oricui i se poate întâmpla, doar că la el a durat mai mult de un ceas și s-a sfârșit prost.

Se întâmplă să greșești! Greșește un șofer cu 4000 de ore la volan, credeți că nu greșește un pilot cu doar o mie de ore?

Asta mă înfurie pe mine, că aviația nu vrea să învețe din greșelile proprii, că ni-i prezintă pe toți ca și cum ar fi laolaltă de apți și de buni la manșă, în ciuda faptului că nu sunt doi oameni la fel. Este o insultă, atât pentru cei decedați, cât și pentru cei rămași în urmă!

Cum să ai încredere în aviația română, când niciodată nu recunoaște vina factorului uman?, ceea ce duce la o păstrare a unei atitudini improprii perfecționării, căci nu este an să nu moară niște oameni în accidente aviatice. Nu e corect față de cei purtați în zbor.

P.S. De accidentul de la Balotești mai știm ceva?

4 Comentarii

  1. Atti 20 octombrie 2015 la 16:45 - Raspunde

    Bine mai Robin, nu stii ca si la Balotesti au fost numai eroi? Ca Airbusu e de vina, ca vremea, ca e conspiratie masonica, toate cele, doar nu cumva sa zicem negru pe alb ca pilotii au avut antrenament insuficient si au uitat ca in procedura de decolare este clar specificat ce sa faci daca unul dintre motoare e cu gazu blana.

    • Robin Molnar 26 octombrie 2015 la 00:28 - Raspunde

      Eroii au căzut din cer, li s-au frânt aripile… Restul de 216 pasageri s-au dus naibii, că ei nu erau piloți, erau pasageri.

  2. Nautilus 25 octombrie 2015 la 23:24 - Raspunde

    De obicei, când se apropie funia de par şi unii de pe la ROMATSA o simt, se descoperă întâmplător că mortul a călcat niţel strâmb. Cum se povesteşte că a călcat strâmb ostaşul sovietic lângă panoul de lansare a rachetelor.

    • Robin Molnar 26 octombrie 2015 la 00:12 - Raspunde

      Da, după ce mor și niște nevinovați pe lângă…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.