La 30 Ianuarie 1972, în timpul unei manifestații a Asociației Pentru Drepturi Civile, un batalion de parașutiști de-al armatei britanice a deschis focul asupra unor civili înarmați în orașul Londonderry (Derry, după cum îi spun irlandezii), în Irlanda de Nord. Acest eveniment se numește Duminica sângeroasă.

13 oameni au murit atunci. S-au făcut anchete peste anchete, însă doar ultima, cea mai scumpă anchetă din istoria Regatului Unit, s-a finalizat zilele acestea (și a costat 230 de milioane de euro datorită faptului că a durat aproape 40 de ani).

Faptul că armata britanică a deschis focul asupra civililor a dus la toate nenorocirile din Irlanda de Nord, nenorociri cunoscute drept război civil. Desigur, faptul că unii soldați au fost declarați vinovați, în timp ce membrii IRA (Armata Republicană Irlandeză) nu au fost niciodată pedepsiți (este o exagerare cruntă, membrii IRA au fost și încă sunt vânați de autorități) duce la nesfârșite valuri de dezbateri.

Premize

Până relativ recent, sistemul politic era cel puțin ciudat, după standardele noastre, conform unei relatări dintr-o discuție de-a mea cu un localnic:

– Până de curând, noi (irlandezii) nu aveam drepturi civile. Adică nu ne puteam manifesta corect dreptul de vot (de unde și protestul celor de la Asociația pentru drepturi civile), întrucât un om simplu, un muncitor, avea un singur vot, în timp ce un om de afaceri, în funcție de avere, putea avea mai multe voturi. Cum, de obicei, englezii au afaceri în zonă, ei controlează și sistemul politic, chiar dacă mai mulți oameni votau pentru altceva.

– Interesant.

– Da. Practic noi nu aveam drept de vot.

– La noi a fost invers. Aveam drept de vot, dar nu conta.

– Interesant, îmi spune râzând.

Efecte

După cum spuneam și mai sus, principalul efect la Duminicii Sângeroase a fost declanșarea războiului civil, ale cărui efecte se întind până astăzi, când pacea este relativă. Adică, no, încă mai sunt tineri irlandezi plictisiți, de obicei ratați, care-și manifestă frustrarea că sunt ratați (adică sunt și bețivi și leneși) și învinovățesc regina (și restul englezilor), deschizând ocazional focul asupra poliției și incendiind mașini.

De fapt, Irlanda de Nord este singurul loc din Europa civilizată în care mașinile de poliție sunt blindate, iar poliția patrulează în echipament de luptă (mitralieră, pistol gigant, vestă de kevlar, grenade fumigene, baston de cauciuc, două perechi de cătușe, etc).

Curiozități

Cultura din Irlanda de Nord este destul de asemănătoare cu cea din Scoția, lucru care se datorează migrației masive din Scoția dea-lungul secolelor. Dialectul este destul de asemănător, pronunția cuvintelor este destul de asemănătoare (cu rezerva că ăștia din Irlanda de Nord vorbesc ceva mai stâlcit), beau cam aceleași chestii și, în general, au cam aceleași obiceiuri.

În Republica Irlanda se vorbește limba engleză, prea puțini fiind cei care mai știu să vorbească gaeilge, limba lor maternă. De fapt, doar în puține locuri, de obicei în regiunile rurale, se mai vorbește limba aceasta. Adică, practic, oamenii ăștia vorbesc aceeași limbă. Sincer, am întâlnit un singur om, o fată, care știa limba aceasta, fiindcă o studia la litere. În rest, nu prea am auzit-o, decât la ceva post TV de-al minorităților. Gaeilge este o limbă oficială în Uniunea Europeană, fiind limba oficială în Irlanda.

Faptele violente din trecut, și cele puține (din fericire) din prezent, sunt condamnate atât de catolici (irlandezi) cât și de protestanți, iar toți oamenii de bun simț le condamnă. Acesta este termenul comun, baza păcii care începe să se instaureze.

Premiza pentru pace

Premiza pentru pace constă în faptul că începe să li se facă dreptate victimelor din Duminica sângeroasă. Culmea, chiar de către un judecător englez (lucru care a generat inițial imens de multă neîncredere în rândurile irlandezilor), după cum se poate vedea și din filmul următor.

În video se vede și un monument ridicat în memoria victimelor, monument pe care l-am fotografiat și eu.