Biserica discordiei

Într-o oarecare mare firmă de mezeluri și reciclare siderurgie și farmaceutice din România, cineva dă pe e-mail un anunț către site-ul unei biserici, cu mențiunea că biserica respectivă ar nevoie de donații pentru a se materializa ca și mănăstire. Și așa a început totul.

Totul, adică scandalul. Că de ce să doneze la biserică? Sau că de ce să nu se dea la o fundație umanitară, că biserica are de unde? Că una, că alta, jale, scandal, omor, chestii. Desigur, totul pe e-mail. Și, evident, treaba s-a așezat numai după intervenția în forță a șefilor.

Așadar, a greșit cineva? Dacă da, a fost ăla de a dat anunțul, biserica, Guvernul Băsescu? Credeți că biserica sau Dumnezeu are nevoie de bani? De ce da, de ce nu?

3 Comentarii

  1. TNH 01 septembrie 2010 la 21:48 - Raspunde

    Ăla care a dat anunţul a greşit. Şi eu ştiu o fundaţie care chiar face ceva cu puţinii bani pe care îi primeşte, dar mă abţin să trimit e-mailuri colegilor cum că fundaţia respectivă are nevoie de donaţii, oricât de mici. Una e când dai sfoară-n ţară că un om are nevoie de donaţii pentru o operaţie, pentru o clădire ce zace în ruină, pentru un monument ce va dispărea, etc, şi alta e să faci cunoscut că o biseri[b]că ca[/b][u][/u]re oricum se descurcă şi fără donaţii, aşteaptă bani. Ştii la ce mă refer, la faptul că biserica învârte cei mai mulţi bani negri în România.
    Asta-i una. A doua ar fi că regulile firmei s-ar putea să te împiedice să trimiţi e-mailuri personale de pe adresa de serviciu. Şi dacă regulamentele firmei nu precizează asta, măcar bunul simţ ar trebui să te facă să te gândeşti de două ori.

    • Robin Molnar 01 septembrie 2010 la 21:57 - Raspunde

      =D Interesant. Despre ce fundație vorbești? =D

    • Mihai Todor 02 septembrie 2010 la 12:43 - Raspunde

      @TNH: Eh, n-ai cu cine… Îmi pare rău că nu pot distribui flame-ul. E de-a dreptul amuzant cât de ignoranți sunt unii… Mai ales când se ceartă în inboxul câtorva sute bune de persoane 😛

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.