Eram într-o locaţie astăzi şi nu puteam să plec. Aşa că ascultam, fără voia mea, discuţia dintre o funcţionară şi o clientă. Am rămas un pic prost (dar nu prea mult, că strică) şi am început să mă întreb o chestie. Dar, mai întâi să vedeţi despre ce este vorba…

Discuţia era aproximativ aşa:

– Să vezi ce fază am păţit.

– Ce?

– Într-o zi m-am trezit cu vecinul de lângă cum intra la noi pe balcon…

– Păi da, că tu stai la unu.

– Da, şi pe vremea aia nu aveam balconul închis.

– Aşa…

– Şi fix în momentul ăla intră şi bărbatu-mio pe uşă… Noroc că am bărbat calm şi a înţeles că nici eu nu ştiam ce căuta beţivanul ăla acolo, la noi pe balcon.

No, io aici am rămas prostuţ. Eu nu cred că ăla era acolo "din greşeală". Şi nu cred că aş fi reacţionat prea frumos (avocatul poate ar fi făcut-o). Normal, nu aş putea să nu-mi pun întrebări, de genul:

• Şi, vine des pe la noi prin vizită, când eu nu sunt acasă?
• De ce n-a venit normal, pe uşă?
• Mi-ai fi spus, dacă asta s-ar mai fi întâmplat în trecut?

Vă daţi seama că cercul ăsta distructiv nu se opreşte niciodată. Poate de asta nici nu sunt însurat, că nu tolerez chestii de-asta. În fine, bag de seamă că ăla fie este extrem de calm, fie este molâu. Eu n-aş putea. Oare cine ar putea fi chiar atât de calm?