Veneam de la masă. Din sens invers se apropia un cuplu, iar ea îi explica lui doct, cu voce tare să priceapă din prima, că dacă e să rămână împreună… nu știu ce. No, normal, sunt bărbat, mă uit să văd cine din specie înghite una ca asta.

No, deci mă uit la tip. M-a pufnit instantaneu râsul., Era atât, dar atât de miserupist încât nu puteam rămâne discret. Ei îi păsa de cicăleală, lui de tăvăleală și totul era, între ei, doar vrăjeală. Adică, no, recunosc dragostea când o văd. Între ei nu era.

Întrebarea mea este: dacă ați avea cunoscuți care să trăiască așa o ipocrizie de poveste, ce le-ați spune?