Spre bucuria celor pasionaţi de tehnologie şi a mea implicit, am aflat (deşi pentru unii este o ştire veche) faptul că şi Acer a intrat pe piaţa mini-portabilelor cu o serie de notebook-uri ultra-uşoare.

Ce nu înţeleg eu: care este deosebirea dintre un laptop şi un notebook? Arată la fel, funcţionează la fel. Vedeţi? Am nevoie de un astfel de gadget pentru a mă dezvolta ca om, ca individ, ca blogger. Am avut un EEE PC şi l-am măritat, fiindcă era prea slăbuţ pentru necesităţile mele. Cred că este cazul să încerc şi la concurenţă, pentru că ăla era doar o jucărie.

Mie îmi place notebook-ul Acer AspireOne, Celeron Atom N270, 1 GB RAM, 120 GB HDD, alb pentru că este aproximativ la fel de greu precum o sticlă de vin (cam 1,20 Kg). Deşi procesorul funcţionează la doar 1,6 GHz pot să spun că este suficient. Cu toţii ştim că nu lunigmea (frecvenţa) contează, ci grosimea (tipul procesorului).

Plus de asta, ochelarist cum mă ştiţi, am nevoie de un ecran luminos, aşa că nu mi-ar strica să îmi bucur şi eu ochii cu ecranul TFT cu tehnologie Acer CrystalBrite care este, de fapt, un backlight în spatele TFT-ului. Ecranul ăla este făcut pentru mine! Îl vreau! Şi ce dacă are doar 8"? Nu sunt orb, Doamne-fereşte! Mă descurc. Dacă vedeam să citesc fiţuici în formatul A8 şi A9 vă daţi seama că la diagonala aia deja mă lăfăi!

Spre deosebire de T20-ul meu (IBM) la junioru’ bateria ţine vreo 3 ore. Cam 2 filme. Dacă pe tren nu pot fuma măcar să mă uit la film bloggeresc, nu? Plus că are 120 GB de HDD. Voi vă daţi seama câtă mzică, evident, cu licenţă, încape pe el? Şi câte poze! Că eu dacă mă pun să fac poze umplu cardul de 2 GB într-o oră, de nu-mi ajunge serverul să le postez pe net. Aşa, fac poze, le pun pe HDD, le sortez, etc, şi astfel pot să mă descurc şi eu cât de cât. Plus că este cam de dimensiunea unei coli A4. La câte coli am stricat până acum mă simt dator să devin ecologist!

Ştie şi LAN şi WiFi, deci e clar, pot să dau search după gagicuţe cu WiFi-ul pornit prin tren. Parcă şi văd faza:

Eu: – Baby, gâdi, îmi dai şi mie id-ul tău să ne mess-uim? [Şi dacă face nazuri îi răspund: nu am semnal, intru în tunel.]

Sau:

Eu: – Bună, îngeraş plictisit, ce ochi albaştri ai [ea îi are negri].

Ea: – Dar n-am ochii albaştri.

Eu: – Portabilu’ meu zice că ai. Vrei poza? [Şi îi trimit poza modificată]

Sau, şi mai bine, dacă este blondă:

Eu: – Bună, pisi, te fac un cico în compartimentu’ vecin?

Ea: – Nu.

Eu: – Atunci înseamnă că vrei să-şi spun nişte bancuri cu blonde.

Desigur, faza merge şi când sunt acasă:

Ea: – Ce faci azi? Ne întâlnim?

Eu: – Mă joc, dragă. Dar dacă vrei vino pe la mine să povestim şi să îţi arăt noua mea jucărie… [Pe cuvânt că ţine faza. De ce credeţi că am 3 PC-uri?]

Dar cel mai mult îmi place că are Linux pe el că deja începe să mi se acrească de Windows, că astăzi iarăşi s-a bulit. Şi s-a bulit pentru că am băgat un card SD într-un cititor şi le-am conectat pe USB. Nasol. Citirea unui card SD este deja ceva complicat pe un Windows instalat acum 2 săptămâni! Linux! Clar.

A, şi am precizat că arată bine? Arată super bine. E trendinez. Aşa că, îl primesc cu plăcere. Desigur, în cazul în care îl primesc la concursul SuperBlog 2008. Muţumesc frumos!