Cum se numea filmul?
Aseară, după ce am văzut acest videoclip au început de undeva din negura memoriei să retrăiască în mine fragmente ale unui serial de pe vremea când eram adolescent, un serial care mă ungea pe suflet.
Primul episod este despre un tip care se mutase de la părinţi pentru a-şi începe viaţa de unul singur, când, într-un parc o întâlneşte pe ea. Ţin minte şi acum cât de frumoşi erau tinerii ţinându-se de mână pe hinte (pluralul de la hintă) povestind despre tot felul de lucruri, ţin minte şi acum ce frumos se priveau, ce dulci erau momentele acelea.
Dacă nu mă înşel serialul se difuza pe PrimaTV, acum vreo zece ani, marţea sau miercurea, de la 20,30, după care ora şi ziua de difuzare a fost schimbată. Mai ţin minte că el era desenator sau ceva şi că cei doi se întâlneau de multe ori în acelaşi parc, la aceleaşi hinte. Şi îmi mai amintesc că ea purta rochii înflorate de in.
Am trăit şi su chestia asta, odinioară, de aceea aş vrea să ştiu cum se numea serialul, ca să ştiu ce s-a ales de ei, fiindcă nu am apucat să văd sfârşitul.
Idei, ceva?
Stiu filmu` da`-mi scapa cum se numeste insa stiu cum s-a terminat… Terenul de joaca (ala cu hinte) a fost preluat de o compania imobiliara si-a construit un nou cartier rezidential. 😛 😀 😀
:s Aşa mă gândeam şi eu. Ce-i frumos nu ţine. :s
Si cand te gandesti cat de repede trece timpul… 🙁
Momentele frumoase trec mult, mult prea repede… :s Şi parcă nici nu durează cât ai vrea, cât ai avea nevoie. :s