Dan C. Mihăilescu

Eu sunt vinovat pentru plecarea lui Dan C. Mihăilescu de la ProTV, pentru că nici măcar nu am TV, deci nu mă uitam la emisiunea dumnealui, deși ocazional o urmărea pe internet, prin câte o înregistrare.

Faptul că dumnealui vorbește ușor greu nu m-a incomodat niciodată, cuvintele dumnealui oferindu-mi o bogăție de informații pentru care mi s-a părut rezonabil să-l ascult.

Chiar recent, am urmărit o mai veche înregistrare a emisiunii “Omul care aduce cartea” în care se vorbea despre cartea “Scrisori din Rusia”, scrisă de Marchizul de Custine în a doua parte a secolului al XVIII-lea, lucrare pe care am achiziționat-o recent de la un anticariat din Sibiu.

Revenind, dacă oamenii care cumpără cărți s-ar fi uitat mai mult la emisiune, poate că…

Dar acestea sunt vremurile. Cultura începe să iasă, încet-încet, de pe televizor și se ascunde în online, departe de lași fierbinți, “inimă de minoritară” sau “te pui cu vopsitele”. Inevitabil, ]n lipsa unui peisaj cultural mai bogat ;i mai potrivit mileniului nostru, oamenii de o bună calitate intelectuală, dar de vârstă mică sau medie, vor renunța la televizor, lucru care este lesne de remarcat analizând conținutul media consumat de publicul educat: mai puține emisiuni, mai multe filme și seriale.

Este evident de ce: pentru că informația de cultură se mută, repet, de pe televizor pe internet, la fel cum informația zilei s-a mutat de pe hârtia de ziar pe internetul cel impersonal.

Deci nu pot să blamez ProTV pentru încetarea emisiunii, deși mi-e ușor amar. Oamenii au constat fix cele spuse mai sus, cifrele sunt reci și seci, deci trebuie să fim raționali și să le mulțumim celor de la ProTV pentru cei 16 ani în care au ajutat cultura. Ei au încercat, doar că noi ne-am schimbat și, probabil, pe parcursul vieții ne vom mai schimba încă o dată.

De asta zic, atunci când un proiect cultural se termină, este și din vina noastră. Iar vina începe cu fiecare dintre noi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.