Am întins pe sârma de rufe de pe balcon dulcele nostru steag românesc și m-am uitat un pic la parada militară. Chestia este că m-am trezit greu, din cauza vremii. În fine, mi-a plăcut mult de tot următorul cadru filmat în timpul paradei:

Apoi, de Ziua Națională a României vă propun să citiți următoarea poezie (care nu mai există nicăieri pe internet, nu știu de ce):

Preludiu de tobă la un marș eroic

Ștefan Augustin Doinaș

Pe-a morților față

văzui

un aer angelic de gheață,

o mască de aur verzui.

Și-am zis: Ah, de unde-i

luat

omătul făpturii, rotundei,

acest luminos aluat?

Voi, tineri căzuți pentru țară!

o rază sprințară

v-a pus

pe frunt un nimb de nespus,

inelul pe alba figură,

pe gură

un zâmbet închis,

și-n ochi – p lumină de vis.

Ce aripi pe fruntea pleșuvă,

ce rude cu lacrimi și mosc

vă caută și nu vă

cunosc?

Acum înfloriți în văzduh

o nouă, adâncă mireasmă,

un duh

nefiresc, de fantasmă.

Voi, simpli eroi ignoranță,

acum ați aflat dezlegare,

amanți

ai lumii fugare!

Prin voi am aflat frumusețe

acestui pământ fulgerat,

curat

ni-nnălbit de tristețe.

Prin voi am aflat libertate

acestui pământ toropit,

de roade bogate

robit.

Această adâncă tăcere

aprinsă-mprejur ca un foc

suspine nu cere

deloc.

În humă ea stă ca-n azururi

în propriul său element:

destinul – de-a pururi

prezent.

O, Patria toate le are

– viață și moarte – în veci

ca stări nucleare

și reci.

La mulți ani! României și tuturor românilor de pretudindeni.