S-au cunoscut într-un local cu specific arăbesc. Ea era frumoasă, cu ochii precum două perle negre, furate din adâncul mării de un albastru absolut pentru a semăna o lumină caldă şi vie într-o lume a jocurilor şi a umbrelor. El era de o inteligenţă pierdută, rătăcită între iad şi rai, între speranţă şi concret.

S-au întâlnit de câteva ori, prin diverse locuri, iar ea, invariabil, îl privea cu nişte ochi ce trădau o anume emoţie, o anume pasiune, o anume zbatere, ceea ce pe el îl flata. Apoi chiar s-au întâlnit, tot întâmplător, la grădina zoologică.

– Cămilele acestea sunt cam slabe, spuse ea.

– Nu-mi dau seama, răspunse el.

Aşa, încet – încet, au ajuns să se cunoască, să se apropie, să se placă. La un moment dat, chiar, ea chiar îl prinde de mână, cu un zâmbet larg şi jucăuş. El nu şi-a retras mâna, pentru că era deja prea frumos. S-au întâlnit, mai apoi, de mai multe ori. Şi s-au plăcut din ce în ce mai tare. Poate că drum înapoi ar mai fi fost, până atunci, însă acesta s-a terminat în momentul în care, într-o îmbrăţişare voluptoasă, ea l-a cuprins şi l-a învăluit cu putere, sărutându-l pe gât oftând şi suspinând de dor, arzându-l cu pasiunea, cu intensitatea trăirilor ei.

Şi atunci a aflat, printr-o împrejurare de rău augur, că nu o putea avea. Adică, la arabi, preţul pentru pasiune, pentru iubire, este moartea. Pentru că dacă s-ar fi avut unul pe celălalt, ea fiind virgină, soţul ei (care va fi) îl va căuta, având datoria să-l omoare pe cel care a furat pasărea virginităţii. Atunci şi-a dat seama că are o dilemă. Investeşte suficientă încredere în ea şi-n secretul iubirii lor (adică ea nu-l va da în gât), sau va fugi mâncând pământul de acest fruct oprit şi otrăvit? Tu ce ai alege?