Mergând liniștit pe lângă o poartă, pe una dintre străzile principale ale urbei, un câine lătra de să rupă poarta de lemn ce-l despărțea de restul lumii. De fapt, în toată agitația lui, spunea așa:

– Singurătatea este ca o hoardă de purici!

Tind să îi dau dreptate. Adică, no, se agita el pe acolo, dar nu cred că ar fi mușcat. Libertatea absolută l-ar fi năucit complet, doar se știe că asta se întâmplă și la oameni. Dincolo de aparența sălbăticie, un câine este cel mai bun și mai loial prieten al omului, de multe ori este mai loial decât orice om. De aceea cred că se agita doar pentru că singurătatea îl atacase cu sălbăticie, ca o hoardă de purici.