Diva (2)
Am văzut-o ieri, când eram în maşină, şezând pe o bancă şi citind o revistă uşoară. Avea o anume atitudine, care o evidenţia în faţa altor fete din staţia de autobuz.
Cred că se vede şi din imagine (da, făcută cu telefonul) ce poziţie de divă sexoasă şi interesantă are. Numai că lectura ei o dă de gol, spunându-mi tot ce am nevoie să ştiu despre preocupările ei. Bine, este puştioaică şi acum gândeşte aşa. Dar felul în care stă înfiptă pe banca aia mă face să cred că mereu va fi o preţioasă intangibilă.
Cred că mai întâi ar trebui să se cultive un pic, să-şi tragă un pic de sâni şi în general un pic de cărniţă pe ea şi de-abia după aceea să vadă dacă îi mai şade bine cu fiţe de divă sau nu.
Mda, piţipoancă standard. Se vede după cercei 😛
😆 Cerceii ca cerceii, dar atitudinea… 😆
daca mai pui poze de astea o sa ma simt ca in vremurile in care citeam infractoarea:))
ma mir ca n`o tine invers:D
😆 Nu ştiam că ai făcut armata… 😆
Halal diva bine zici ca trebuie sa se cultive iar la ce haine are pe ea ar trebui sa mai lase din \’arfele si \”besinile\” cel putin aparente.
😆 La haine nu comentez (chestie de gust). Însă lşa restul… 😆
Mie hainele si revista mi se par singurele chestii deranjante din ce pot vedea in poza. Nimic altceva, ca n-o cunosc. Totusi… aia sunt pantaloni de trening?! :0 Chiar nu merg cu restul hainelor sau cu mapa aia
😆 Pantaloni de trening cu balerini (?) şi tot felul de bijuterii opulente, la o ţinută, să-i spunem, lejeră… 😆
da ce numai in armata se citea infractoarea?pandeam revistele lui tata de pe dulap:D
😆 Aha. 😆 Revista respectivă era celebră printre încorporaţi. 😆
Da, tipul clasic de fata gata sa intre in liceu. Vezi la ele peste tot, dar in valea jiului atitudinea asta primeaza.
Apropo, poza e facuta undeva langa spital ?
😆 Da, e pe lângă spital. legat de atitudine: mie personal mi se pare extrem de enervantă. 😆
:angry: mama ce mai moda….cercei roz,bluza mov,trening negru , pantofi albi :woohoo: si sa nu mai mentionam ca are pantaloni cam scurti… 🙁 proasta combinatie
😆 Păi normal că-s scurţi, să scoată în evidenţă botoşeii de divă. Hai să nu fim exagerat de răi. 😉
deci arata oribil imbracaminte sport cu balerini
traista i mai lipsea asa umbla fetele la liceu nu conteaza daca se asorteaza jenti sa aiba colorate sau elegante oricum nu ies in evidenta toti stiu ca alea sufera se dau mari ca au iubiti si ele amaratele au abia 17 16 ani mai intalnesti fete la 10 ani cu prieteni sa fie in pasul cu moda de pitipoance mereti tutelor in dorobanti a stai naveti abni in fine
sunteti oribile in cel mai bun caz bune de pula si batut joc 😀 sorry parerea mea 😆
😆 Rockeriţo (vorbim aşa ca între rockeri) dă-mi voie să te întreb câţi ani ai şi ce muzică asculţi, că nu am întâlnit rockeri care să scrie aşa de neîngrijit şi mi se pare interesant. Scuze, asta e părerea mea. 😉