Prima, chiar luni dimineață, când în Cluj domnea o vădită atmosferă de sărbătoare, cum n-am mai avut de vreo zece ani. Adică, eu nu-s de zece ani în Cluj, dar n-am mai văzut așa ceva.

Revenind, mergeam spre birou. Eram liber, dar doream să sărbătoresc alături de colegi noua epocă în care am intrat, în ciuda oboselii de peste weekend.

Ei, eram în fața Turnului BRD din Cluj când, un moșneag din fața mea, la vreo șaptezeci și ceva de ani, slăbuț și în costum de stofă maro, uitându-se către un afiș cu Ponta cocoțat pe stâlp izbucnește:

– Ponta, acolo (cocoțat, n.r.) să rămâi!

M-a pufnit râsul, iar moșul a intrat în vorbă cu mine, împărtășindu-mi absenta stimă pe care i-o purta comunistoidului, precum și gândurile sale cel mai puțin bune față, alături de o veritabilă „ba pe-a mă-tii” atitudine față de încă-premierul Ponta.

M-am înveselit, realizând că dacă și bătrânii s-au prins de schemă, viitorul socialist este clar și duce inevitabil la groapa de gunoi a istoriei naționale.

În schimb, a doua fază, astăzi veneam spre birou din paza de masă (îmi permit luxul de a mânca acasă!), în spatele meu era o fată tânără ce vorbea cam tare. În maghiară, n-am înțeles nimic, dar nici mă deranja, întrucât orașul este cosmopolit și, dacă țineam musai să înțeleg ce vorbesc alții, învățam maghiară. Revenind.

Duduia, cu impertinența specifică tinereții, vorbea tare și râdea, c-o completă lipsă de discreție, tipică vârstei, mergând – altfel liniștită – spre o stație de transport în comun.

La un moment dat mă depășește și, pe când era la vreo cincisprezece metri în fața mea, un imbecil slab, cu haine gri, cioc, tuns periuță și cu o atitudine de proaspăt eliberat o sperie pe fată, prinzând-o de mână.

Cum ar veni, fata a suferit o agresiune ușoară – boul râdea, dar n-a lovit-o, n-a atacat-o, doar a speriat-o – chestie care pe noi, martorii fazei, ne-a blocat.

Cum se poate, cum se acceptă, să atingi un om fără voia lui? Așa grozăvie eu n-am mai pomenit!