Zilele trecute, ca tot omul, m-am dus, pardon de expresie, să mă ușurez. Și, no, cum dădeam tot ce e mai rău din mine, la pișoar, numai ce aud un ritmic fâș – fâș, fâș – fâș. Nu mi-a venit, sincer, să cred.

Am zis că, no, se șterge careva la fund, într-un fel mai ciudat. Dar, hmm, vreun minut cât am fost acolo (nu uităm să ne splălăm pe mâini) sunetul se auzea în continuare. Eh, nimeni nu șterge la fund de nouăzeci de ori în șaizeci de secunde. Așa că a rămas valabilă cealaltă cauză a foșnetelor, careva dădea la lăbuță (așa, ca între băieți: ce bunăciuni avem în clădire… ).

Nu cred că onania este rușinoasă, sunt prea bătrân pentru asta. Dar parcă n-ar trebui să o practici în locuri unde ai putea fi prins iubindu-ți intimitatea. La propriu.