Iarăși despre Traian Berbeceanu
Ieri, în fața sediului DIICOT Deva a avut loc un miting de susținere a lui Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCO (Biroul de Combatere a Crimei Organizate) Alba, acuzat de corupție într-un dosar parcă rupt din filmele cu mafioți.

Miting pentru susținerea lui Traian Berbeceanu la DIICOT Deva, polițiștii protestează împotriva arestării șefului BCCO Alba – Foto ZiuaNews.ro
Nu știu ce să spun, dacă acuzațiile care i se aduc sunt false, sau nu, habar n-am, mi-ar fi cam greu să cred că un polițist-erou cu mulți ani de activitate palpabilă la activ ar face o mizerie. Și nu sunt singurul. Pe de altă parte, cred că dumnealui câștigă mai puțin decât un primar de localitate ori, dacă edilii se descurcă mai greu cu banii, poate că ispita nu este doar o himeră îndepărtată.
Nici nu vrea să speculez asupra stării de (ne)vinovăție a acestuia. Însă nu pot să mă întreb: din tot ce se spune, sau nu se spune, despre dumnealui, cât este adevărat, și cât este plata unor polițe mai vechi, știut fiind faptul că prin activitatea sa, mai mulți incomozi au ajuns la loc cu zăbrele și răcoare…
Pe de altă parte, dosarul e „beton” și n-are frângeri de logică și omisiuni de natură să țină în neclar publicul, totodată explicând și unele aspecte vizavi de nedumeririle publicului în ceea ce privește lipsa de acțiune cu privire la unele fapte presupus a fi făcute de interlopi din clanul Simota și nu numai.
Oricum, sunt dezamăgit. După ce am citit partea din dosar care a ajuns în presă, mi se pare evident că fără foc nu iese fum. În care caz da, am putea avea de ce să fim dezamăgiți…
Lasa un raspuns