Interzicerea fumatului în spațiile publice închise
Fiind reținut cu sarcinile de serviciu și cu Fallout 4, n-am urmărit știrile, dar am auzit că s-a interzis fumatul în spațiile publice închise, iar un contra-argument servit des împotriva acestei acțiuni este acela că statul face bani din asta, deci că n-ar trebui să interzică pentru a reduce consumul…
Oameni buni, acesta nu este un argument just, întrucât principiul n-are nimic de-a face cu banul. Astfel, faptul că statul face bani din ceva, nu ar trebui și nu poate constitui un argument pentru interzicerea acelui ceva. În fond și la urma urmei:
- Statul ne ia 45% din ceea ce muncim.
- Statul permite comerțul cu sfori pentru sinucigași.
- Statul face bani din alcoolul vândut bețivilor care vând de prin casă pentru a-și lua alcool.
- Statul ia între 9 și 24% din consumul oamenilor care n-au ce mânca.
- Statul ia 24% din valoarea prezervativelor. Ne apucăm să le consumăm în public?
- Statul ia 45% din prețul benzinei. Ne apucăm să incendiem?
Să mai continui? Faptul că statul face bani din asta nu înseamnă că este și tolerabil în mediul închis, chiar în spațiul public.
Și nu, hai să nu fim noi mai liberali decât englezii unde această lege este în vigoare de zece ani. La fel, hai să fim sinceri: nu sunteți voi, cei care veniți cu acest argument, ci tutunul care se cere ars. Și asta v-o spune cu toată sinceritatea unul care a fumat grozav de mult și care, dintr-o dată, s-a trezit că nu mai putea fuma în interior.
Deci, noi să fim sănătoși!
Robin, in acest local se fumeaza.
Simplu, nu mai intra daca nu esti de acord 🙂
Dar voi intra eu.
Pana ce nu vor interzice si consumul de beutura in birt, nu vad pe ce motiv ar interzice consumul de tutun.
„Robin, in acest local se fumeaza. Simplu, nu mai intra daca nu esti de acord”
De aceea nici nu prea ies în oraș. Pentru că nu prea am unde.
Ce dracu faci mestere? Vrei sa incep sa „te apreciez” si sa imi retrag cuvintele ca esti in lumea ta si sa cred ca ai revenit in lumea normala?! Deci tot „na-na’ul” ala luat cand erai mic sa fie solutia? Nu creeed …. mai ales in ziua de azi cand ne invata altii si ce sa (cacam) mancam! 😀
Naspa! In ritmul asta nu mai am de ce sa te „p0|3sc”! 😀 Si eu cu cine o ai ard? 😀
„Lumea mea” este un ideal. Nu mi-e rușine cu el.:))
Eu înțeleg nevoia oamenilor de a fuma și nu m-ar deranja că fumează la masă, dar ar ști că trebuie să dea fumul în sus, conform bunelor maniere. Dar cum majoritatea oamenilor nu știe treaba asta…
Foto via Adi Hădean.
P.S. A … da, stai linisti ca am pe cine „executa”! Culmea ca aveau credibilitate … nu ca mi’au fost „clienti” ( a … da … inca parlitul ala de magazain merge si plateste CU GREU TAXE) ci ca am crezut ca gandesc ceva. Din pacate … rahanul lor ma indeamna sa iau distanta. Nu de alta da pute …. iar eu desi nu aveam apa calda cand eram mic, ma spalam totusi la lighean. 🙂
Vrem să fim civilizați ca dincolo, dar când se aplică măsuri ca dincolo, hop, nu ne mai convine. Fumatul în localuri, mai ales acolo unde se mănâncă este o prostie grosolană.
Să mai vorbim de birturile pline de fum de îl tai cu cuțitul? Nu am ieșit la diverse întâlniri cu amicii pentru că îmi puțeau hainele după un singur minut petrecut în vreun local sau altul. Apoi trebuia să merg acasă să fac duș si să arunc hainele înainte de a merge la vreo ședință în altă parte.
Este o măsură bună pentru un motiv mare: fumul se duce aiurea în jur. Faptul că tu vrei să fumezi nu trebuie să mă afecteze pe mine, cel de la masa vecină. Nu se inventează niște căști pe care să și le pună fumătorii pe cap? Așa fumul rămâne numai la ei.
Maestre, si cine te pune sa meri in asemena birturi mizere si prost aeriste care nu respecta legea in vigoare care prevede ca orice local sa aiba un spatiu destinat nefunatorilor, bine delimitat si aerisit?! Legi exista … pana nu om invata sa le respectam si pe astea care sunt sa nu crezi ca au vreo sansa sa fie respectate alea care vin!
Uite, să zicem că vin la Petroșani și vreau să-i scot pe ai mei în oraș. Unde-mi recomanzi să ieșim fără să ne îmbâcsim?
Partea proasta este ca nu prea iesi prin oras, dar cu incredere iti pot recomanda La Belle Epoque unde sala este mare si foarte foarte bine aerista. Crede’ma ca am fost la 2 nunti si un botez acolo unde se fuma ca la balamuc, nu a fost nici o problema pentru ca sala fiind foarte inalta si avand un tiraj foarte bun nu exista probleme. probleme. 🙂
Da, La Belle Epoque este o alegere bună, îmi place acolo. Doar că-n sezonul de nunți, nu am alternativă… 🙁 Și atunci trebuie să merg undeva unde se fumează. 🙁
Nuntile in general sunt sambata, in rest este deschis. Ca si alternative mai ai Popasul Haiducilor unde este mai mereu liniste si ok, Casa Bobarca cat de cat ok, Gambrinus, Rusu … sunt cateva locatii de bun simt unde se pot simti bine si fumatori si nefumatori fara a fi nevoie sa fie interzis unora sau altora.
Dacă tot ai zis de englezi, zi și de reversul medaliei. La ei te duci la pub, îti iei băutura și ieși cu ea afară, la o țigară. Și toată lumea e mulțumită. La noi este interzis consumul băuturilor alcoolice în locuri publice. Abia așteaptă poliția locală să-ți dea amendă că ai ieșit cu berea pe trotuar. Deci berea înăuntru, țigara afară. Legi românești.