Bine, ziua porţilor deschise este mult spus, darn au făcut un fel de expoziţie în Parcul Carol Schreter din Petroşani. Bineînţeles că m-am dus şi eu să mă bag în seamă.

Jandarmii stăteau lângă echipament şi nu prea erau vizitatori, până m-am dus eu să mă bag în seamă. Merg lângă subofiţerul care păzea echipamentul IT:

– Bună ziua. Molnar Robin mă numesc şi sunt blogger, un fel de jurnalist amator.

– [Omul ştie ce-i acela un blogger şi zâmbeşte.] Bună ziua.

– Nu vă supăraţi, care este ocazia?

– E un fel de zi a porţilor deschise pentru că în şcolile militare încep recrutările.

– Înţeleg.

– Pot să fac şi eu o poză, două?

– Va trebui să vorbiţi cu purtătorul nostru de cuvânt.

Şi indică spre o maşină în care se afal un ofiţer ce vorbea la telefon. Până rezolvă omul ce are de rezolvat îmi fac de lucru şi privesc exponatele.  Primele la care m-am uitat au fost cele specifice pentru unităţile montane, unde un subofiţer pasionat de munte şi escaladă mi-a explicat ce şi cum este cu echipamentul de munte.

Apoi merg să văd exponatele de la "bătăioşi". Apare o domnioară blondă în timp ce, privind-o, iau cătuşele în mână, să văd cât sunt de grele.

– Trebuie să văd cât sunt de grele, să mă obişnuiesc cu ele, îi spun.

Îmi explică ce şi cum este cu echipamentul în funcţie de ceea ce atingeam, ceva de genul:

– Bastonul acesta doare cel mai tare.

– Asta parcă ar fi o bâtă de baseball, numai că e de cauciuc.

– Se mulează bine, să ştiţi.

– Şi dacă aş fi un infractor periculos cam ce ce aţi veni după mine?

– Cât de periculos?

– Sunt un scandalagiu violent şi am cuţit.

– [Râde. Trebuia să zic şi eu că am o Beretta şi 5 grenade.] Păi luăm casca aceasta antiglonţ de 7 kilogramem vesta de 15, pistolul pe care nu-l ţinem în buzunarul abdominal ci în laterală…

Şi îmi povestea toate acestea în timp ce mă uitam la echipament şi apoi la ea, iar ea se uita în ochii mei, Era măricică, adică se vede că era de la munte. Tânără, aşa, pe la vreo 25 de ani, reuşise să-şi păstreze o parte din farmecul feminin, deşi se vedea că este fosrte bine antrenată. În timp ce-mi povestea care bâtă cum doare mă şi gândeam:

– Oare câtă bătaie îmi iau dacă îi spun să vină cu mine ăpână-n cort să-mi arate cum se pune echipamentul?

Sau:

– E drăguţă,  parcă o şi văd cum îmi dă un picior în cap, pe după umbre, aşa.

Sau:

– Cătuşele astea sunt mai grele decât ălea de le am sub pat…

Bineînţeles că a avut o atitudine extrem de echilibrată (se vede cartea din şcoala militară, ce facem noi, civilii, e fistic), distantă dar personală, cu un pic de spirit de glumă serios. Cred că se uita la mine cu milă şi se gândea:

– Bă, dacă eşti şmecher te strivesc ca pe o insectă.

Sincer, sunt de acord cu ea. În fine, termin de văzut ce e de văzut, apoi plec fără să fac poze. Merg să iau mâncare şi mă întorc hotărât:

– Ori mă lasă să fac poze, ori le fac pe furiş.

Evident, mă lasă să le fac poze, însă nu folosind echipamentul lor. Nicio problemă, echipament, din fericire, am. Aşa că am făcut şi pozele. Ba chiar am făcut o poză şi pe ATV-ul lor. Charisma +1.